Mergi la conţinutul principal

Fără scăpare. Dasaev rămâne în arest

ieri, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au respins contestaţia formulată de inculpatul  Daniel Gabriel Husein împotriva soluţiei Tribunalului Brăila care a prelungit arestul preventiv, până la data de 28 martie • Dasaev a fost trimis în judecată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru tentativă de omor, în cauză fiind invocate unele excepţii • nu s-a stabilit deocamdată primul termen de judecată

 

Eforturi zadarnice. Inculpatul Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, trimis recent în faţa instanţei pentru tentativă de omor, a sperat că îşi recapătă libertatea însă a primit veşti proaste. Ieri, Curtea de Apel Galaţi a respins contestaţia formulată de “Dasaev” împotriva soluţiei Tribunalului Brăila care a prelungit arestul preventiv, până la data de 28 martie. “Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii Husein Daniel Gabriel şi Tătaru Vasile împotriva încheierii de şedinţă din data de 27.02.2019 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în dosarul Tribunalului Brăila. Obligă pe fiecare dintre contestatorii-inculpaţi la plata către stat a câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă”, este soluţia pronunţată la data de 5 martie.

Săptămâna trecută, prima instanţă a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Husein Daniel Gabriel pentru perioada 27 februarie - 28 martie inclusiv. În ceea ce îl priveşte pe celălalt inculpat care a formulat contestaţie la instanţa superioară, Tătaru Vasile, faţă de acesta a fost menţinută măsura controlului judiciar.

La data de 22 februarie, Dasaev a fost trimis în judecată de procurorul criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Brăila, alături de alţi opt inculpaţi în dosarul înjunghierii celor doi baschetbalişti americani, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila. Nu s-a stabilit încă vreun termen de judecată, întrucât în cauză au fost invocate unele excepţii, iar instanţa trebuie să ia o decizie în acest sens. Inculpatul Husein va fi judecat pentru infracţiunile de tentativă de omor, port ilegal de armă albă şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Alte patru persoane, respectiv Mocanu Georgel, zis “Barză”, de 30 de ani, Matei Valentin de 30 de ani, Dobraniş Valentin de 25 de ani, Bulza Valentin Cătălin de 29 de ani, au fost trimise în judecată pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. La rândul său, Tătaru Vasile de 58 de ani, vrânceanul care l-a găduit pe “Dasaev” după atacul violent, este acuzat de infracţiunea de favorizarea infractorului. Printre inculpaţi sunt şi cei trei agenţi de pază care vor fi judecaţi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Reamintim că Dasaev a ajuns în spatele gratiilor, după ce procurorii l-au acuzat că ar fi înjunghiat doi sportivi ai Cuza Sport, de origine americană, în seara zilei de 15 septembrie 2018, pe holul băii terasei “The Music Pub” de lângă patinoar.

După cum a stabilit procurorul, baschetbaliştii americani înjunghiaţi la Terasa “Music Pub” nu au avut nicio reacţie care să atragă un eventual atac violent din partea lui “Dasaev”. Sportivii, scrie negru pe alb în rechizitoriul cauzei, au avut “o atitudine cuviincioasă, chiar retrasă”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro