Mergi la conţinutul principal

A făcut şi Stancu de la USR ceva notabil: a rămas blocat în nămeţi

Preşedintele USR Brăila, Cătălin Stancu, tinde să devină un personaj monden. Rămas cumva de căruţa politicii, adică fără să aibă de treabă la partid, Stancu se screme să facă şi el câte o mărgică, poate-poate aşa mai apare prin ziare, să îşi mai aducă lumea aminte de el la următoarele alegeri. În mod normal, fiind şeful unui partid de opoziţie, Cătălin Stancu ar trebui să stea cu ochii pe putere, mai ales pe puterea locală (căci la nivel central are cine să facă opoziţie). Să fie acel ochi vigilent la matrapazlâcurile puse la cale de hapsânii din PSD Brăila, cărora nu le mai ajunge judeţul. Însă, preşedintele Stancu are o cu totul altă agendă. Preocupările lui Stancu se înscriu în linia tabloidelor, el mediatizând subiecte cu caracter lejer, subiecte care, evident, îl au pe el în prim plan. De exemplu, ultima mărgică făcută de Cătălin Stancu se referă la faptul că a rămas blocat o noapte în comuna Iazu, din judeţul Ialomiţa, după ce Poliţia a blocat drumul către Brăila, din cauza viscolului. Cătălin Stancu a povestit cum a stat el o noapte în maşină, de parcă ar fi fost o chestie de viaţă şi de moarte. Sau, mă rog, de parcă ar fi făcut vreun act de eroism că a stat o noapte în câmp. Bine, Stancu s-a apucat să dea şi vreo două palme după ceafă poliţiştilor pentru că, în opinia lui, au blocat aiurea drumul, după care s-a luat un pic şi de viaţa lui Raed Arafat. Vă daţi seama ce preocupări are marele preşedinte de partid Cătălin Stancu? Asta e, la următoarele alegeri locale, când o să fie întrebat ce a făcut în ultimii 4 ani, Cătălin Stancu va avea ce povesti. O să înceapă prin a spune că a rămas blocat în nămeţi, apoi că a umflat baloane de Ziua Copiilor, după care, la final, va da lovitura povestind cum a salvat un trib din Uganda, dând like-uri pe Facebook la poze cu pisici. (Cătălin SPARTANCU)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro