Mergi la conţinutul principal

Fântâna arteziană din Piaţa Traian arată ca nouă, după o recondiţionare ca la carte

• procesul de reabilitare a început în luna martie şi ar fi trebuit să fie gata în octombrie, însă abia acum proiectul a ajuns pe ultima sută de metri • ce-i drept, aşteptarea a meritat, cel puţin în ceea ce priveşte felul cum au fost refăcute piesele din fontă • Primăria promite că, anul viitor, va fi refăcut întreg pavimentul Pieţei Traian şi va fi demarată procedura de reabilitare a ceasului-turn

 

După ce a trecut printr-un proces de restaurare întins pe durata a mai mult de jumătate de an, ansamblul central al fântânii arteziene din Piaţa Traian a fost repus pe poziţie, iar după cum arată se poate constata că recondiţionarea s-a făcut cât se poate de profesionist. Reamintim că lucrarea de reabilitare a acestui monument din Piaţa Traian a fost câştigată la licitaţie de firma “Oraexactă Systems” SRL Oradea, valoarea totală a contractului fiind de 565.729 lei, cu TVA. Pentru că ajunseseră într-o stare de degradare foarte avansată, fiind efectiv sparte şi cu mai multe părţi lipsă, elementele decorative din fontă au fost demontate şi duse într-un atelier specializat, unde au fost refăcute bucată cu bucată. Reconstituirea s-a făcut luându-se ca model o fântână arteziană existentă în staţiunea Sinaia, chiar în parcul central al localităţii, în faţa hotelului “Caraiman”. Fiind “sora geamănă” a celei din Brăila, fântâna din Sinaia a avut o rezistenţă mai mare în timp, fiind mult mai bine întreţinută şi conservată. Cele două monumente au fost proiectate, în 1887, de inginerul M. Mironescu, fiind executate într-un atelier din Viena.  Cea de la Brăila a fost pusă pe poziţie în 1892. Obiect decorativ, în stil baroc, cu forma unei cupe etajate cu marginile spre exterior, la baza căreia se află figurine sub formă de copii suprinşi în diferite ipostaze, fântâna a fost realizată din fontă, soclul este ornamentat cu palmete, iar bazinul circular pentru colectarea apei are diametrul de şase metri.

Pe lângă recondiţionarea elementelor de fontă, firma orădeană a intervenit şi asupra bazinului şi a conductelor de apă, în proiect fiind prevăzută şi o instalaţie de lumini care să pună în valoare fântâna în momentul când va fi repornită.

Reabilitarea a început în luna martie a acestui an şi ar fi trebuit finalizată până în octombrie, însă din diverse motive lucrările încă mai continuă şi în prezent, la partea de bazin. Conducerea Primăriei ne-a declarat că, dacă nu se strică vremea, totul va fi gata până la 31 decembrie. Oricum, din motive de siguranţă, alimentarea cu apă se va face abia din primăvară.

Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că nu se va renunţa la proiectul de reabilitare a pavajului din Piaţa Traian, care fusese promis pentru acest an. Se va folosi tot marmură, în aceleaşi culori care sunt şi în prezent. Lucrarea ar urma să fie executată, în primăvara anului viitor, de divizia de intervenţii stradale din cadrul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală.

Tot de anul viitor, ar urma să fie demarată şi procedura de reabilitare a ceasului-turn din Piaţa Traian, un proiect despre care s-a tot vorbit în ultima perioadă dar care până acum a fost pus în aşteptare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro