Mergi la conţinutul principal

EXTERNE: David Cameron avertizează asupra unei posibile ameninţări SI în Marea Britanie

Jihadişti din cadrul grupării Statul Islamic (SI) pot deveni suficient de puternici cât să ia ca ţintă oameni de pe străzi în Marea Britanie, în cazul în care nu se trece la acţiune, avertizează premierul britanic David Cameron într-un articol de presă, citat de BBC News online.

Cameron scrie într-un articol publicat în The Sunday Telegraph că un "răspuns umanitar" faţă de SI nu este suficient şi că este necesar un "răspuns ferm în domeniul securităţii". Articolul apare în contextul în care conducători ai Bisericii şi-au exprimat îngrijorarea că Marea Britanie nu are o abordare "coerentă" faţă de extremismul islamic.

SI a preluat controlul asupra unor porţiuni importante din nordul Irakului şi din Siria în această vară. Forţele kurde, susţinute cu atacuri efectuate de către forţele aeriene americane, luptă în prezent pentru a prelua controlul asupra barajului de la Mosul, în nordul Irakului. Au apărut, de asemenea, informaţii despre continuarea masacrării unor non-musulmani de către gruparea sunnită, care caută să construiască un nou stat islamic de o parte şi de alta a frontierei dintre Irak şi Siria.

"O securitate reală va fi atinsă numai atunci când ne vom folosi toate resursele - ajutorul, diplomaţia, puterea militară - pentru a contribui la crearea unei stabilităţi mai mari în lume", scrie Cameron în The Sunday Telegraph. "Dacă nu acţionăm să oprim măcelul comis de această mişcare teroristă excepţional de periculoasă, va deveni tot mai puternică, până când ne va lua ca ţintă pe străzile din (Marea) Britanie", continuă premierul.

El avertizează că dacă SI a putut să-şi "cioplească aşa-numitul califat", Marea Britanie s-ar putea "confrunta cu un stat terorist la malul Mediteranei şi învecinându-se cu state NATO".

Londra a largart ajutoare unor persoane refugiate în nordul Irakului, dar un "răspuns mai larg, politic diplomatic şi în domeniul securităţii" este necesar pe lângă acţiunile umanitare, a avertizat Cameron. "Avem nevoie de un răspuns ferm în domeniul securităţii, indiferent dacă este vorba despre o acţiune militară de urmărire a teroriştilor, o cooperare internaţională în domeniile informaţiilor şi luptei împotriva terorismului ori o acţiune intransigentă împotriva teroriştilor acasă la ei", scrie şeful Guvernului britanic.

David Cameron sugerează ca oricine merge, pe străzile din Marea Britanie, cu un steag islamic asupra lui, ar trebui să fie arestat.

El insistă totodtă asupra faptului că el nu consideră toate acestea un "război împotriva terorimului", ci ca pe o "bătălie între islam, pe de o parte, şi extremişti care vor să abuzeze islamul, pe de altă parte".

Într-o intervenţie în direct pe postul Radio 5, secretarul pentru Comunităţi Stephen Williams a declarat că orice britanic care încurajează alţi oameni să se alăture SI este necesar să suporte "întreaga rigoare a legii".

Violenţele provocate de către SI au izgonit aproximativ 1,2 milioane de irakieni din locuinţe. Comunităţi întregi de etnici yazidi şi creştini au fost nevoite să se refugieze în nordul ţării, dar şi şiiţi irakieni, pe care SI nu-i consideră "musulmani adevăraţi".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro