Mergi la conţinutul principal

EXTERN. V-aţi planificat o călătorie peste Atlantic? Încă un vulcan din Islanda stă să erupă

Industria aviatică din Europa a fost avertizată cu privire la posibilitatea perturbării traficului aerian din cauza activităţii înregistrate la cel mai mare sistem vulcanic din Islanda, Bardarbunga, situat în sud-vestul ţării, relatează Sky News, preluat de Mediafax.
Mişcări seismice intense au fost înregistrate la vulcanul Bardarbunga din Islanda în ultimele trei zile, dar deocamdată nu există indicii clare privind o eventuală erupţie. Biroul Meteorologic din Islanda a ridicat nivelul de risc pentru aviaţie la portocaliu, nivelul patru pe o scară cu cinci trepte. Biroul a precizat într-un comunicat că luni dimineaţă s-a înregistrat cel mai puternic seism din regiune, din 1996 până în prezent.
"Întrucât dovezile privind mişcările magmei la mai puţin de zece kilometri adâncime înseamnă o probabilitate crescută de erupţie vulcanică, codul pentru aviaţie la Bardarbunga a fost modificat la portocaliu", a afirmat Biroul Meteorologic.
"În prezent, nu există indicii privind o erupţie, dar nu se poate exclude ca activitatea curentă să ducă la o erupţie sub-glacială explozivă, determinând inundaţii şi emisii de cenuşă", a menţionat sursa citată, adăugând că "situaţia este monitorizată îndeaproape".
Vulcanul Bardarbunga, cel mai mare din Islanda, este localizat sub gheţarul Vatnajokull, în sud-vestul ţării. Potrivit seismologului Martin Hensch, în cazul unei erupţii, cel mai mare risc ar fi valurile de inundaţii provocate de izbucnirea lavei sub gheţar.
În 2010, un nor de cenuşă provocat de erupţia vulcanului islandez Eyjafjallajokull a determinat închiderea în mare parte a spaţiului aerian european timp de şase zile. Peste zece milioane de persoane au fost afectate de acest eveniment.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro