Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Un fost vicepreşedinte al CEC bulgară spune că lista cu alegători conţine 700.000 de nume false

Un fost vicepreşedinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC) din Bulgaria, Mihail Konstantinov, a declarat că lista cu alegători din ţară conţine circa 700.000 de nume false.

El a explicat că lista cu alegători conţine 6.800.000 de nume, în timp ce, potrivit Institutului Naţional de Statistică, există numai 6.100.000 de bulgari cu drept de vot, relatează Sofia News Agency.

Konstantinov a subliniat că CEC ar fi trebuit să corecteze această problemă printr-o soluţie legislativă, dar în prezent este deja prea târziu.

El a amintit că recomandă înregistrarea alegătorilor, o măsură ce ar elimina voturile false, de cel puţin 16 ani. "Am demonstrat acest model, i-am calculat costurile, dar nu a contat. Propunerea a fost respinsă. Cineva profită de situaţie sau sunt pur şi simplu oameni incompetenţi care se află acolo pentru a pierde timpul. Sau este o combinaţie a celor doi factori", a declarat fostul oficialul.

El a îndemnat jurnaliştii să lanseze o campanie în acest sens şi să exercite presiuni asupra parlamentarilor, pentru ca înregistrarea alegătorilor să fie în vigoare pentru alegerile general din 2013.

În 23 octombrie, Bulgaria va organiza alegeri locale şi prezidenţiale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro