Mergi la conţinutul principal

EXTERN: NATO va pune capăt misiunii din Libia în coordonare cu ONU şi autorităţile de tranziţie

NATO a anunţat joi seara că va pune capăt misiunii din Libia în coordonare cu Naţiunile Unite şi autorităţile de tranziţie din Libia, dar în acelaşi timp i-a îndemnat pe libieni la reconciliere.

"După 42 de ani, regimul de teroare al colonelului Gaddafi s-a încheiat, în sfârşit", a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. "Le cer libienilior să-şi lase deoparte diferendele şi să lucreze împreună pentru a-şi construi un viitor strălucit", a îndemnat secretarul general al NATO.

El a cerut Consiliului Naţional de Tranziţie să prevină orice acte de răzbunare împotriva civililor şi să manifeste reţinere în modul în care tratează forţele învinse pro-Gaddafi.

Rasmussen a salutat succesul implementării de către NATO a mandatului conferit de ONU, acela de a apăra poporul libian de represiunea lui Gaddafi, şi a anunţat că alianţa îşi va încheia misiunea în coordonare cu ONU şi Consiliul Naţional de Tranziţie. El a adăugat că odată cu preluarea controlului asupra ultimelor fiefuri ale lui Gaddafi, Bani Walid şi Sirte, momentul încheierii misiunii NATO "a devenit mult mai aproape".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro