Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Decizia Olandei privind Schengen a nemulţumit Bulgaria, care pregăteşte contramăsuri

Bulgaria îşi va reconsidera sprijinul pentru reformele prevăzute pentru Acordul Schengen, dacă va ajunge la concluzia că are parte de un tratament incorect în privinţa cererii sale de a adera la spaţiul european de liberă circulaţie, a declarat ministrul bulgar de externe, Nikolai Mladenov.

Reacţia diplomaţiei bulgare intervine după ce vineri guvernul olandez a decis că Haga se va opune aderării Bulgariei şi României la Schengen la reuniunea Consiliului JAI de săptămâna viitoare. Mai mult, cabinetul olandez a precizat că se va opune chiar şi unei aderări parţiale a celor două ţări înainte de 2012.

Potrivit Sofia News Agency, Mladenov a spus că decizia Olandei nu ţine cont de faptul că Bulgaria şi România au îndeplinit criteriile de aderare la Schengen. "Dacă la 22 septembrie se va lua o decizie prudentă, care să respecte interesele tuturor în Europa şi în special interesele poporului bulgar, Bulgaria va sprijini reforma legislaţiei UE referitoare la spaţiul Schengen", a declarat şeful diplomaţiei de la Sofia. "Dacă, totuşi, nu se va lua o asemenea decizie, va trebui să discutăm foarte atent întreaga noastră politică de aici încolo în ceea ce priveşte sprijinul pentru reforma Schengen", a punctat Mladenov.

El a criticat voalat opoziţia unor ţări precum Olanda, Germania, Danemarca, Suedia şi Finlanda faţă de aderarea Bulgariei la Schengen spunând că "regulile sunt scrise pentru a fi respectate", iar cea mai mare problemă pe care Europa o are în prezent - criza economică şi financiară - îşi are rădăcinile în faptul că regulile nu au fost respectate.

"Bulgaria este un stat care respectă regulile şi a dovedit-o atunci când a fost vorba de controlul frontierelor, disciplină fiscală, cooperare cu partenerii. Toată această cooperare şi bunăvoinţă pe care am arătat-o se bazează pe înţelegerea nevoii de a proteja interesele cetăţenilor bulgari într-un mod european, care include şi ţine cont şi de vederile altor naţiuni", a declarat ministrul bulgar de externe.

Mladenov a criticat decizia guvernului olandez, dar a subliniat totodată că CE şi statele membre, inclusiv Olanda, au recunoscut că cele două ţări balcanice au întrunit criteriile tehnice de intrare în Schengen.

"Decizia de ieri pare să aibă legătură cu diferenţele politice interne din coaliţia de guvernare din Olanda", a comentat Mladenov, subliniind că decizia nu ţine cont de nivelul perfect de cooperare dintre Bulgaria şi Olanda în domeniul aplicării legii, cheia prevenirii şi depistării criminalităţii. El a mai spus că poziţia cabinetului olandez este de a "respinge dialogul" şi este de neînţeles.

Mladenov a punctat că cetăţenii bulgari nu sunt cetăţeni de mâna a doua în UE, aşa cum nu e nici calitatea Bulgariei de membru al UE, iar veto-ul olandez încalcă practica UE de căutare a consensului.

Bulgaria speră că cele 25 de state membre Schengen vor lua în considerare iniţiativele preşedinţiei poloneze a UE, care pot servi drept bază a consensului. Este vorba despre o aderare graduală la Schengen, în două etape.

"Sper că toate ţările din Europa vor ţine cont nu numai de intenţii, dar şi de realizări. Participarea Bulgariei în Spaţiul Schengen şi la Sistemul de Informaţii Schengen va servi la consolidarea securităţii Europei. Dacă Bulgaria continuă să fie lăsată în afara Spaţiului, vor creşte riscurile pentru membri. Este în interesul tuturor să conlucrăm în securizarea graniţelor UE", a mai spus Mladenov.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro