Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Autorităţile egiptene ameninţă că îi vor lovi "cu un pumn de fier" pe cei care ameninţă securitatea

Autorităţile egiptene au avertizat că îi vor lovi "cu un pumn de fier" pe cei care ameninţă securitatea naţională a ţării, după ciocnirile interconfesionale soldate cu 12 morţi şi 320 de răniţi.

Sute de creştini au protestat duminică la Cairo, în replică la violenţele de sâmbătă dintre creştini şi islamişti, care au atacat o biserică din zona Imbaba, unde credeau că este ţinută ostatică o femeie convertită recent la islam, relatează DPA.

Autorităţile îi "vor lovi cu un pumn de fier pe toţi cei care încearcă să tulbure securitatea naţională", a spus ministrul justiţiei, Abdel Aziz al-Gindi, după o reuniune de urgenţă a Guvernului.

Cabinetul va implementa imediat legi care condamnă atacuri vizând lăcaşuri de cult sau care încalcă libertatea religioasă, a precizat el. "Egiptul a devenit deja o naţiune în pericol", a adăugat oficialul.

Zeci de manifestanţi s-au strâns în faţa ambasadei americane, din centrul capitalei, cerând implicarea comunităţii internaţionale pentru a apăra creştinii, minoritari în ţară. Musulmanii reprezintă 90% din populaţia Egiptului, iar creştinii circa 10%.

SUA au condamnat "violenţele interconfesionale fără sens şi distrugerile care au avut loc".

De asemenea, circa 7.000 de creştini copţi au protestat în faţa televiziunii şi radioului public.

Autorităţile egiptene au impus restricţii de circulaţie pe strada unde se află biserica atacată. Forţe de securitate au fost desfăşurate în jurul tuturor bisericilor din zonă.


 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro