Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Almunia: România trebuie să facă eforturi pentru ca estimările de creştere în 2012 să devină reale

Comisarul european pentru Concurenţă şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Joaquin Almumia, a declarat vineri că România trebuie să facă eforturi pentru a se asigura că estimările de creștere economică pentru 2012 se vor materializa.

"După o perioadă de creștere record, imediat după aderare, economia României a trecut printr-o descreștere în 2009 și 2010 și o relativă stabilitate în acest an. Se pare că estimările pentru 2012 sunt pozitive. Astfel va fi important să ne asigurăm că aceste previziuni devin reale și că o creștere predictibilă se va materializa", a apreciat oficialul european.

Almunia a adăugat că eforturile României nu s-au încheiat.

"De cinci ani, România este membru cu drepturi și obligații depline. Din nefericire, eforturile nu s-au încheiat. Sunt vremuri dificile pentru întreaga familie europeană și criza a afectat și România. Ceea ce contează acum, pentru noi toți din Europa, este să ne întoarcem la creșterea durabilă. Ca toate statele membre, România trebuie să creeze condițiile corecte pentru ca economia să recupereze repede și în mod stabil, pe termen lung. Una dintre aceste condiții este de a suține o competitivitate sănătoasă în toate sectoarele", a mai spus comisarul european.

Joaquin Almunia a participat vineri la conferinţa cu titlul "Concurenţa în sectoare cheie ale economiei româneşti", organizată de Consiliul Concurenţei. Cu acest prilej a fost lansat raportul „Mediul concurenţial românesc - evoluţii în sectoare esenţiale" 2011, elaborat de autoritatea de concurenţă.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a României în 2012, la 1,1%, de la estimarea de 3,8%, din iulie, în timp ce prognoza de creştere pentru 2011 a fost redusă de la 1,9%, în iulie, la 1,5%.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara la sfârşitul lui septembrie că riscurile ca România să intre în recesiune în 2012 au crescut, iar Fondul îşi va revizui în scădere prognoza privind avansul economic al ţării noastre.

Franks a precizat că, pe fondul tensiunilor externe, prognozele vor fi revizuite. „Cu singuranţă că ne vom revizui în scădere cifrele pentru 2012, estimarea nouă va fi sigur sub 3,5%. Vom face această evaluare cu ocazia vizitei din octombrie", a spus Jeffrey Franks.

Aceasta ar fi a doua revizuire după ce, în ultimul raport asupra Perspectivelor Economice Globale, FMI a redus prognoza privind avansul economic al României de la 4,5 la 3,5%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro