Mergi la conţinutul principal

EXTERN. Accident groaznic în Tibet: un autocar cu turiști s-a rostogolit într-o prăpastie

Un autocar s-a răsturnat, duminică, într-o vale din Tibet, după ce a intrat în coliziune cu două vehicule, provocând moartea a cel puţin 44 de persoane şi 11 răniţi, a anunţat agenţia oficială de presă China Nouă, preluată de Mediafax. Autocarul, care transporta aproximativ 50 de turişti, majoritatea chinezi, "a căzut de la o înălţime de zece metri, după ce a intrat în coliziune cu un SUV şi o camionetă", în comitatul Nyemo, la vest de Lhassa, capitala regiunii autonome Tibet. Cinci persoane se aflau în celelalte două vehicule implicate în accident. Pasagerii din autocar erau turişti din estul Chinei.
Accidentele de circulaţie constituie o problemă gravă în China. În august 2012, cel puţin 36 de persoane au murit după ce un autocar a intrat în coliziune cu un camion-cisternă şi a luat foc în nordul Chinei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro