Mergi la conţinutul principal

Expoziţie de tehnică militară, defilări şi retragere cu torţe, de Ziua Armatei

• brăilenii sunt aşteptaţi, astăzi, începând cu ora 8.00, în parcarea de lângă Piaţa  Independenţei, pentru a vedea o parte din tehnica de luptă a militarilor din Garnizoană

 

Ziua Armatei României, 25 octombrie, este sărbătorită, astăzi, la Brăila printr-o expoziţie de tehnică militară care poate fi vizitată, începând cu ora 8.00 şi până la ora 18.00, în parcarea de lângă Piaţa Independenţei, în zona Colegiului  “Ghe. Munteanu Murgoci”. Tot astăzi, de la ora 10.00, este programat un ceremonial militar, pe platoul din Piaţa Independenţei. Se vor ţine cuvântări, va fi oficiată o slujbă religioasă şi va avea loc o defilare a Gărzii de Onoare a Garnizoanei. De asemenea, vor fi depuse flori la statuia sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu. Seara, de la ora 20.00, va începe retragerea cu torţe a militarilor, pe Calea Călăraşilor, traseul Piaţa Traian - Piaţa Independenţei - Bariera Călăraşilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro