Mergi la conţinutul principal

Exerciţiul voluntarilor Crucii Roşii, fără spectatori

• o simulare de ajutorare a “victimelor” unui accident rutier pus în scenă de voluntarii filialei brăilene de Cruce Roşie s-a desfăşurat vineri, în Parcul Monument • din păcate, nimeni nu s-a arătat interesat de eveniment şi cu atât mai puţin de a învăţa să acorde primul ajutor în caz de dezastre • voluntarii brăileni au demonstrat că sunt cei mai buni din regiunea noastră, astfel că vor reprezenta Brăila la Concursul pentru Dezastre, faza naţională, în intervalul 13-16 septembrie

 

Cel mai recent exerciţiu efectuat de voluntarii Crucii Roşii - filiala Brăila s-a desfăşurat, vineri, în Parcul Monument, în apropierea staţiei de tramvai “Polivalentă”, cu ocazia Zilei Mondiale de Prim Ajutor. În afară de trei persoane care erau întâmplător în zonă, nimeni nu a fost interesat de eveniment. Acest lucru nu i-a descurajat însă pe voluntari care, cu sau fără public, şi-au dus exerciţiul la bun sfârşit. Au acordat o atenţie deosebită acestui eveniment, privindu-l ca pe un antrenament amplu pentru Concursul de Dezastre, faza naţională, la care vor participa în perioada 13-16 septembrie, după ce s-au calificat pe locul I la faza regională. Ceea ce fac voluntarii de la Crucea Roşie e mai mult decât o umplere a timpului liber cu “ceva”, iar foarte mulţi dintre ei s-au reorientat spre o carieră în medicină după ce şi-au dat seama că salvarea de vieţi omeneşti li se potriveşte “mănuşă”. În prezent, patru sunt studenţi la Medicină, unul la Facultatea de Farmacie şi unul la Kinetoterapie, deşi, iniţial, aveau alte planuri pentru carierele lor. Odată deveniţi voluntari şi asimilând o grămadă de informaţii despre corpul uman, şi-au schimbat visurile.

Pe lângă faptul că acordă primul ajutor premedical de bază, aceştia oferă şi suport psihilogic victimelor dezastrelor. Ştiaţi că acest prim ajutor premedical nu presupune acordarea de medicamente, iar în cazul unei victime cu hemoragie internă care spune că îi este sete nu trebuie să-i acordăm apă să bea pentru că îi putem face mai mult rău decât bine? Voluntarii ştiu aceste lucruri. Ei mai ştiu şi cum să vorbească victimelor, pentru a le scoate din starea de şoc, dar şi cum să solicite corect o ambulanţă prin serviciul 112. “Dispecerul de la Ambulanţă mi-a pus o grămadă de întrebări în loc să trimită mai repede o ambulanţă”, “A venit salvarea fără medic şi apoi am aşteptat o alta cu medic”, “Salvarea nu avea ce-i trebuie când a venit” şi altele - sunt cuvintele pe care le strigă, nervoşi, cei care au solicitat o ambulanţă, spre exemplu, la un accident rutier. În mintea lor, cei care vin la solicitare sunt vinovaţi că nu au venit echipaţi corespunzător, însă niciodată nu au luat în calcul varianta că acele “multe” întrebări pe care dispecerul le adresează prin telefon sunt, de fapt, în sprijinul evaluării corecte a situaţiei şi în urma informaţiilor primite este trimisă o salvare care se pretează pe eveniment. Evaluarea corectă a unui dezastru natural, a unui accident rutier ori chiar a unei persoane căzute în stradă face parte din pregătirea voluntarilor. Toate aceste lucruri pot fi învăţate şi de către ceilalţi oameni, la cursurile de prim ajutor pe care le oferă Crucea Roşie.

 

«Am invitat populaţia ca să înveţe principalele manevre de acordare a primului ajutor»

Revenind la exerciţiul de vineri, totul părea real. Cei care au jucat rolul victimelor au fost machiaţi în anumite zone ale corpului, pentru a marca rănile suferite. A picat în sarcina voluntarilor veniţi să acorde primul ajutor să găsească “rănile”, să îi panseze şi să-i transporte cu targa la cort, până la venirea echipajelor medicale. “Victimele” ar putea alege oricând o carieră în teatru, căci s-au comportat cât se poate de real. Ţipau, plângeau, nu ofereau indicii despre locul în care este rănit, întrebau de “copii”, deveneau inconştienţi. Toate acestea pentru a le îngreuna munca voluntarilor, dar şi pentru a-i pregăti temeinic pentru o situaţie reală. Spre exemplu, una dintre victime şi-a pierdut o mână în urma “accidentului rutier”, iar voluntarul a fost nevoit să ia toate măsurile necesare atât pentru a pansa şi opri sângerarea, dar şi pentru a păstra bucata de mână în condiţii cât mai bune, în speranţa că medicii o vor putea folosi la reconstrucţie.

La final, exerciţiul a fost declarat un succes. Directorul filialei brăilene de Cruce Roşie, Floarea Focşa, ne-a declarat că echipa este pregătită pentru a ne reprezenta la faza naţională a Concursului pentru Dezastre ce va avea loc la Cluj. “Ne-am calificat pe locul I la faza regională a Concursului pentru Dezastre. Din acest echipaj care merge la Cluj, la faza naţională, fac parte tineri studenţi şi elevi care au împlinit 18 ani şi care sunt în măsură să acorde prim ajutor premedical de bază în caz de necesitate. În perioada 13-16 septembrie ne deplasăm la Cluj, acolo unde are loc acest concurs şi unde urmează să ne confruntăm cu 16 echipaje din întreaga ţară. Elevii sunt din Brăila, ei acţionează ca voluntari ai Crucii Roşii - filiala Brăila. Îmi pare rău că astăzi (vineri - n.r.) nu a venit populaţia, ca să ne vadă acţionând.”, ne-a declarat directorul Focşa.

 

Cursuri de prim ajutor la Crucea Roşie

Aceasta ne-a mai povestit despre o activitate pe care a avut-o în colaborare cu Poliţia Rutieră, în anii trecuţi, şi în urma căreia s-a constatat faptul că şoferii nu prea sunt dispuşi să oprească maşina în momentul în care văd o victimă pe şosea, cât despre acordarea primului ajutor foarte puţini au ştiut să spună care sunt manevrele ce trebuie efectuate. “De aceea, Crucea Roşie organizează cursuri de instruire a populaţiei în acordarea primului ajutor, contracost, dar 200 lei înseamnă o sumă modică în comparaţie cu ceea ce îi învăţăm şi cum trebuie să ne apărăm viaţa noastră şi a celor dragi. Gândiţi-vă, oameni buni, că aveţi copii pe care îi duceţi cu maşina la şcoală. Doamne fereşte să fiţi implicaţi în accidente rutiere! S-ar putea să fie tardiv atunci când vine salvarea. În urma cursului, absolvenţii primesc un certificat şi o legitimaţie care atestă că sunt pregătiţi să acorde primul ajutor de supravieţuire, premedical de bază. Să cerem sprijin celor care se adună la faţa locului dacă sunt cadre specializate, trebuie să ştim să facem un apel la 112 şi să spunem care este situaţia la faţa locului, pentru că şi salvările trebuie să vină echipate corespunzător. Dacă cineva nu respiră şi nu are puls, salvarea trebuie să fie echipată cu oxigen, trebuie să vină cu un medic şi nu cu un asistent. Atunci când găsim pe cineva acasă sau pe stradă trebuie să ştim cum raportăm la savare, ca să vină salvarea echipată cu ce trebuie şi cu cine trebuie”, a aădugat Floarea Focşa.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro