Mergi la conţinutul principal

Executarea silita a Directiei de Gospodarire Locala a reintrat pe rol

Ieri a expirat termenul acordat Directiei de Administrare si Gospodarire Locala (DAGL) Braila pentru a plati societatii "Eco" datoria de circa 6 miliarde lei. Pentru ca in contul operatorului de salubritate nu au intrat banii, conducerea acestuia a anuntat ca va continua procedura de executare silita a directiei, a carei aplicare a fost suspendata pentru citeva zile, in speranta ca litigiul comercial ar putea fi stins. Consiliul Local Municipal este numitorul comun intre "Eco" - unde este actionar majoritar - si DAGL pe care o are in subordine. "Mergem in continuare cu punerea in aplicare a deciziilor instantei in litigiul comercial cu DAGL, ceea ce inseamna ca executorul judecatoresc isi va face treaba si va pune sechestru pe bunurile directiei, urmind sa organizeze apoi o licitatie pentru vinzarea acestora in contul datoriei catre societatea "Eco"", ne-a declarat directorul general al SC "Eco", George Dragu.
Nu este lipsit de importanta faptul ca DAGL Braila nu are bunuri din a caror vinzare sa fie indestulat creditorul, pentru ca asa cum a explicat, in urma cu aproximativ doua saptamini cind a fost declansata procedura de executare silita, conducerea DAGL, in principal activele asupra carora se poate indrepta executorul consta in piese de mobilier de birou si un autovehicul care deserveste in principal serviciul ecarisaj al directiei.

"Eco" a atacat in contencios administrativ HCLM privind aprobarea bugetului local

De altfel, pentru ca este constienta ca din executarea DAGL nu-si va recupera intreaga creanta, "Eco" s-a indreptat pe calea justitiei si impotriva Primariei. Concret, operatorul a atacat in contencios administrativ hotarirea Consiliului Local Municipal privind aprobarea bugetului local cu solicitarea de a prinde in buget suma egala cu datoria ramasa dupa executarea DAGL pentru ca aceasta din urma sa poata achita datoria. Mai departe, acesti bani ar urma sa indestuleze un alt creditor bugetar - Finantele Publice - datoria istorica a debitorului brailean catre bugetul de stat cifrindu-se la peste 14 miliarde lei.
Contactat de reporterii "Obiectiv", viceprimarul Daniela Vasioiu, care are in competenta activitatea de salubrizare a orasului, a punctat ca demersul "Eco" este de fapt o actiune artificiala: ""Eco" stie ca DAGL nu are un buget propriu pentru a putea plati datoria catre acest operator. De fapt, restantele catre "Eco" sint datorii ale locuitorilor Brailei care nu si-au platit taxa de salubritate, iar operatorul cunoaste acest lucru si, cu toate acestea, a initiat aceasta actiune", a punctat Vasioiu adaugind ca in opinia sa actiunea "Eco" nu are sorti de izbinda. In plus, viceprimarul a mai spus ca, din informatiile pe care le detine, in sedinta Consiliului Local Municipal din aceasta luna ar urma sa fie dezbatuta problematica legata de acest subiect pentru a clarifica situatia "Eco", asa cum de altfel, a promis edilul sef al orasului, Constantin Cibu.
Reamintim ca in urma cu aproape doua saptamini, conducerea "Eco" a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca a declansat procedurile de executare silita a DAGL, creanta totala a carei recuperare este urmarita de "Eco" fiind in suma de 6,32 miliarde lei pentru care exista deja emise 3 titluri executorii de catre Tribunalul Braila. In acelasi context, conducerea operatorului anunta ca acorda un ragaz de citeva zile debitoarei DAGL, in ideea in care, in acest rastimp, partile sa poata ajunge la o intelegere menita sa stinga acest litigiu comercial.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro