Mergi la conţinutul principal

Ex-deputatul Petrea, amendat în Tulcea după ce s-a luat la harţă cu poliţiştii

• fostul parlamentar brăilean Silviu Dorin Petrea (ex-UNPR) a fost implicat într-un scandal monstru în mini-vacanţa de Rusalii • acesta a postat două filmuleţe, vineri noapte, prin care sesiza că a fost “luat pe sus” de poliţiştii din Tulcea şi dus la sediul Poliţiei alături de fratele său, unde au fost “contorsionaţi şi bătuţi la comanda unui concurent” • potrivit poliţiştilor tulceni, cei doi au fost amendaţi pentru că nu au afişat programul aşa cum prevede legea, la localul pe care îl deţin

 

Chiar dacă a dispărut complet de pe scena politică brăileană după alegerile parlamentare de anul trecut, când a candidat din partea PRU, Silviu Dorin Petrea (ex-deputat UNPR Brăila) a reuşit să atragă atenţia asupra sa după ce s-a luat la ceartă cu poliţiştii tulceni. Mai exact, Dorin Petrea şi fratele său Mihai Răzvan Petrea au fost implicaţi într-un scandal în timpul mini-vacanţei de Rusalii, după ce Poliţia din Tulcea a descoperit câteva nereguli la restaurantul pe care cei doi îl deţin în localitatea vecină.

Ex-parlamentarul brăilean a postat în seara de 2 spre 3 iunie două filmuleţe pe site-urile de socializare în care s-a plâns că a fost luat pe sus, împreună cu fratele său, de la un restaurant şi dus la sediul Poliţiei din Tulcea, unde ambii au fost “contorsionaţi şi bătuţi”, la “comanda unui concurent”.

Mă aflu în faţa sediului Poliţiei Judeţene Tulcea. La comanda unui concurent de-al nostru, efectiv am fost luaţi pe sus de către Poliţia Judeţeană Tulcea. Eu am fost bătut, iar fratele meu încă este reţinut în sediul Poliţiei tulcene. Şi nu mi se permite accesul în sediu. În acest moment sunt un cetăţean care vrea să intre în sediul Poliţiei, dar nu mi se permite accesul. Este un abuz al Poliţiei!”, a afirmat Petrea în cadrul unui videoclip scurt. Ulterior, acesta a revenit cu încă o filmare în care apare şi un agent al Poliţiei tulcene, filmare în care Petrea îi acuză pe poliţişti că i-au „contorsionat” şi bătut fără niciun motiv, după ce au fost plătiţi de către un cetăţean de la o locaţie concurentă.

Sâmbătă dimineaţa, Petrea a şters postările de pe Facebook, iar în ciuda încercărilor redactorilor cotidianului „Obiectiv - Vocea Brăilei” de a-l contacta, acesta nu a mai răspuns la telefon pentru a-şi exprima un punct de vedere cu privire la acest incident.

 

Varianta poliţiştilor din Tulcea

Poliţiştii tulceni au o altă versiune a episodului faţă de cele declarate de Petrea în filmările postate pe site-urile de socializare. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Tulcea, agent principal de poliţie Amalia Ignătencu, poliţiştii se aflau în cadrul unei verificări de rutină care viza respectarea programului de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică de pe raza municipiului Tulcea, precum şi în încercarea de a depista personalul care serveşte băuturi alcoolice persoanelor aflate în stare de ebrietate.

„Pe data de 02/03.06.2017, (...) s-a efecuat un control în incinta unui local situat pe strada Isaccei din municipiul Tulcea. Lucrătorii de poliţie au fost interpelaţi iniţial de către o persoană care părea a fi responsabilă a localului, care a refuzat să îşi decline identitatea, totodată refuzând să prezinte şi documentele privind programul de funcţionare care nu era afişat. Faţă de această persoană s-a dispus măsura conducerii la sediul poliţiei în vederea stabilirii identităţii sale, ulterior fiind sancţionată ca urmare a refuzului său de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale”, se arată în cadrul răspunsului primit de redactorii noştri de la IPJ Tulcea, cu menţiunea că în acest paragraf se făcea referire la fratele lui Petrea.

Ulterior, situaţia a degenerat, odată cu intrarea în scenă a fostului parlamentar brăilean, după cum explică reprezentantul IPJ.

„La sediul poliţiei s-a prezentat şi fratele acestei persoane, care a avut o atitudine recalcitrantă, solicitând în mod nejustificat, prin apelul 112, serviciile medicale ale Ambulanţei Tulcea, fiind sancţionat atât cu privire la acest aspect, cât şi cu privire la neafişarea programului de funcţionare. În cursul aceleiaşi zile, cele două persoane au depus sesizări în care se invocă faptul că agentul constatator ar fi dat dovadă de un comportament abuziv. Plângerile au fost înregistrate în evidenţele penale ale unităţii, urmând a fi efectuate cercetări”, a mai completat, agentul principal de poliţie, Amalia Ignătescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro