Mergi la conţinutul principal

Evenimentele Darclée la televiziunea naţională

Cursurile de Măiestrie Artistică din acest an, susţinute la Brăila de soprana Mariana Nicolesco, sunt subiectul unei serii de emisiuni realizate de Televiziunea Română. Prima emisiune are loc sâmbătă, 8 noiembrie, de la ora 11.00 la TVR2. Vor fi redate aspectele cele mai importante ale conferinţei susţinute de dr. Stephan Poen, subiectul fiind personalitatea legendarei soprane Hariclea Darclée, la 75 de ani de la trecerea sa în eternitate şi celebrarea creaţiei lui Christoph Willibald Gluck şi Niccolò Jommelli la 300 de ani de la naştere şi a lui Giacomo Meyerbeer la 150 de ani de la dispariţie. Conferinţa a fost ilustrată cu pagini celebre cântate de Mariana Nicolesco pe scenele lumii.
Cea de-a doua emisiune are loc duminică, 9 noiembrie, tot de la ora 11.00 pe TVR2 şi este dedicată recitalului tinerilor artişti cuprinzând arii din repertoriul Haricleei Darclée.
Sâmbătă, 15 noiembrie, de la ora 11.00 pe TVR2 se va transmite maratonul liric al Galei Master Classes, în care un moment emoţionant a fost închinat marelui bariton Nicolae Herlea, prezent ani de-a rândul la Evenimentele Darclée.
Cea de a patra emisiune se va transmite duminică, 16 noiembrie, de la ora 11.00, pe TVR2 şi va continua transmiterea aspectelor din cadrul Evenimentelor Darclée pentru care Mariana Nicolesco a obţinut Înaltul Patronaj UNESCO.
Mariana Nicolesco a declarat, recent: "Este o mare bucurie aceea pe care ne-au adus-o artişti care şi-au desăvârşit mijloacele la Cursurile noastre de Măiestrie Artistică, triumfând la Concursul Internaţional de Canto al Chinei, cu 430 de concurenţi din 41 de ţări, unde tenorul Adrian Dumitru a obţinut Premiul I şi mezzosoprana Emanuela Pascu Premiul II". Membră a Juriului Internaţional al Concursului, Mariana Nicolesco a fost invitată de Opera Naţională a Chinei să ofere în primăvara viitoare Master Classes în Arta Cântului celor mai frumoase voci ale Chinei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro