Mergi la conţinutul principal

Evaluarea Naţională mai are necunoscute pentru cadrele didactice

De coordonarea acestor Testări Pisa s-a ocupat inspectorul Aurelia Stroe, care a explicat faptul că profesorii nici nu aveau voie să vadă ce este în acele teste. "Totul se desfăşura în cea mai strictă confidenţialitate, nu aveam voie să facem cunoscute testele, tipurile de subiecte, totul era confidenţial. Ca urmare, este normal că nimeni din sistem nu are idee acum ce-i cu ele", spune Aurelia Stroe.

Directorul Şcolii "Ion Creangă", Victor Buzea, a spus că până acum nu a văzut niciun astfel de test şi că nu ştie ce resorturi ale gândirii trebuie stimulate la copii ca să le predea în aşa fel încât ei să obţină cele mai bune rezultate. "Ar trebui realizate şedinţe de formare cu profesorii, ca să ştim ce să urmărim cu elevii la rândul nostru. Este adevărat că la Testele Pisa internaţionale România a obţinut rezultate slabe, dar depinde şi care a fost nivelul copiilor selectaţi. De atâţia ani de când se dau aceste teste, nu am văzut să fi fost testaţi elevi de la şcolile cotate ca foarte bune, aşa că eu sunt optimist în privinţa rezultatelor. Avem copii deştepţi şi dacă vom şti cât mai repede ce să facem cu ei nu cred că vom avea surprize neplăcute", a mai spus prof. Buzea.

Directorul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, prof. Marian Cloşcă, a precizat că, din punctul său de vedere, şi cu aceste testări ar trebui să se facă simulări ca să se obişnuiască elevii cu ele. "Probabil că nu vor fi exact ca cele din străinătate, vor fi adaptate cumva sistemului românesc. Spun şi eu, însă trebuie să vedem cum gândesc lucrurile cei care vor concepe subiectele şi abia după aceea ne vom putea pronunţa", a spus prof. Marian Cloşcă.
Pe forumurile specializate profesorii au putut vedea şi au putut să-şi spună părerea referitor la Testul Pisa aplicat în 2009. Unii consideră aceste teste ideale, pentru că pun în valoare logica, observaţia, gândirea şi mai puţin memoria, care era pioritară până acum. Alţii spun că ideea este bună, dar trebuie regândite programele şi trebuie avut grijă unde se vor susţine aceste teze, ei nefiind de acord cu susţinerea în cadrul şcolii. Alte cadre didactice consideră că Testul Pisa este destinat unui studiu comparativ internaţional şi nu ar trebui să aibă legătură cu admiterea la liceu.

La Testrul Pisa din 2006 România s-a clasat abia pe locul 47 din 57 de ţări participante. Scorul ţării noastre a fost de 418, în condiţiile în care media între ţările participante a fost de 500 de puncte.

Noile programe vor fi disponibile în câteva zile chiar şi pe site-urile şcolilor

Obiectivele noilor teste din Evaluarea Naţională vor fi lămurite în următoarea săptămână, a precizat inspectorul general Viorel Mortu, noile programele pentru discipline fiind deja la Inspectoratul Şcolar. "Urmează să punem la dispoziţia cadrelor didactice programele, vor fi făcute publice şi pe site-urile unităţilor şcolare şi să stabilim exact obiectivele. Profesorii şi elevii au tot timpul să vadă despre ce este vorba şi să înveţe până în luna mai", a spus inspectorul general Viorel Mortu.

Practic, elevii de clasa a VIII-a vor da Evaluarea Naţională de genul Testărilor Pisa, în luna mai a anului 2010. Din punct de vedere organizatoric vor fi un fel de Testări Naţionale mai simple, nu se mai dă proba a treia la istorie sau geografie, dar vor avea şi caracteristici ale Tezelor cu Subiect Unic: elevii de clasa a VIII-a le vor da în şcoala lor, vor fi supravegheaţi de profesori din şcoală, dar cu altă specializare decât cea a disciplinei la care se dă proba, iar evaluarea se face tot de către profesorii şcolii. Rezultatele se vor afla în maxim 6 zile de la susţinerea probelor, care vor dura, fiecare, câte două ore. Notele se vor lua în considerare la calculul mediei de admitere la liceu, ele având o proporţie de 25%. Un alt sfert din media de admitere va fi reprezentat de notele de la tezele cu subiect unic de anul trecut, iar restul de 50% va fi reprezentat de media din cei patru ani de gimnaziu. În ceea ce priveşte conţinutul testelor, problema se va lămuri în zilele următoare, aşa cum a precizat inspectorul general Viorel Mortu.

Evaluarea naţională se va da în mai

Noua formă de apreciere a elevilor de clasa a VIII-a se numeşte Evaluare Naţională şi constă din două probe, una la limba română şi alte la matematică. Proba scrisă la limba română se va susţine pe 4 mai, iar proba scrisă la matematică pe 12 mai. Elevii care vor lipsi de la aceste testări, le vor putea da într-o sesiune specială, în zilele de 25 mai pentru proba scrisă la limba şi literatura română şi 2 iunie pentru proba scrisă la matematică.

Subiectele vor fi elaborate de specialiştii Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar şi vor respecta anumite condiţii. Vor fi formulate după modelul evaluărilor internaţionale, vor fi formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele penru Evaluarea Naţională, vor avea un nivel mediu de dificultate şi vor permite rezolvarea în 120 de minute.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro