Mergi la conţinutul principal

Evaluarea lui Fudulaiche, subiect de «restanţă»

 

Aleşii locali ar pica cu brio un extemporal dacă li s-ar cere ca subiect evaluarea anuală a secretarului autosuspendat din cadrul Primăriei, Mircea Fudulaiche. O dată, pentru că "nu au nicio tangenţă" cu acest personaj, celebru de acum pentru isprava sa în "Dosarul Dorobanţi" şi doi, pentru că "nu se pot antepronunţa". Vă vine să credeţi sau nu, acestea au fost răspunsurile pe care ni le-au comunicat cei mai mulţi dintre consilierii municipali, la întrebarea "Cu ce calificativ i-aţi aprecia activitatea pe anul trecut a funcţionarului public Fudulaiche?". Cele mai ferme reacţii le-au avut consilierii Simona Drăghincescu (PDL), Laurenţiu Chiru (PNŢCD) şi Ene Tache (PP-LC), de altfel şi cel care i-a băgat în "examen" pe colegii săi din CLM şi le-a cerut pe e-mail să-i dea o notă secretarului autosuspendat. Întrebaţi dacă au primit acest e-mail de la Tache, unii aleşi locali au răspuns ironic: "Generalul lansează fumigene" şi "vinde gogoşele la fraieri". "Nu am primit niciun mail de la acest domn. Se făceau cândva gogoşele, undeva pe unde locuiesc eu şi se vindeau la fraieri. Eu nu pot să înghit astfel de gogoşi de la domnul Tache. Pentru că una spune, alta votează în şedinţele de consiliu. Dacă vorbim de Fudulaiche, acesta are nevoie doar de calificativul «nesatisfăcător» şi demis din funcţie", a fost declaraţia lui Laurenţiu Chiru, din partea PNŢCD. La fel de jovial în afirmaţii a fost şi consilierul ecologist Dan Păun (PUER). Acesta din urmă intră însă în categoria celor care nu se pot pronunţa pentru că "nu cunoaşte dedesubturile din primărie."
"Sincer n-am primit nimic pe mail. Dar nu suntem subordonaţii domnului Tache ca să-i dăm raportul pe mail. Tache lansează fumigene. Dacă Tache a ales să-şi facă publicitate pe acest subiect, nu mă bag, dar eu ştiu că în şedinţe acesta nu prea face ce spune", a răspuns Păun. Ofensat de solicitarea lui Tache - pe care de altfel spune că nu a primit-o -, a părut şi consilierul din partea PSD, Sorin Boşneag, precizând că este de acord cu evaluarea lui Fudulaiche, dar pe text de lege, nu prin e-mail. "Nu am primit nimic pe mail, dar chiar dacă aş fi primit, nu i-aş fi răspuns. De când trebuie să-i dau eu raportul lui Tache? A greşit foarte mult omul acesta (n.r. - Ene Tache). " Dar pe ce an să-i facem evaluarea, pe 2010, 2011, pe cele 3 luni din 2013 sau pe ziua cu incendiul?", a întrebat retoric Boşneag.

PNG, UNPR, PP-DD, PNL - "no comment"

Fără e-mail şi cu foaia albă la "extemporal" s-a prezentat şi consilierul Tudorel Arbunea din partea UNPR, care a răspuns că nu-i poate evalua activitatea lui Mircea Fudulaiche pentru că nu are nicio tangenţă cu el: "Trebuie să mă gândesc ce calificativ să-i dau, să mă consult şi la partid. Eu să vă spun sincer, nu prea îl cunosc pe domnul Fudulaiche, că sunt de puţin timp consilier. Nu am nicio tangenţă cu el. Doar din auzite. Nu pot să mă pronunţ acum. "Nici consilierul Ionel Alexandru din partea PNG, nu a putut pronunţa un calificativ, numai că spre deosebire de ceilalţi colegi, acesta a dat o explicaţie halucinantă : "Nu pot să mă antepronunţ, să nu zică Fudulaiche că am ceva cu el. Nu mi-am verificat de curând e-mailul, nu ştiu dacă am primit ceva." Se pare că nici viceprimarul Alexandru Dănăilă (PNL) nu a apucat să-şi deschidă e-mailul, dar s-a eschivat elegant. "Sincer, nu am verificat recent mail-ul, nu ştiu, dar probabil că am primit. Chiar o să verific în week-end să văd exact despre ce este vorba, nu pot să mă pronunţ deocamdată", a declarat liberalul. Din partea PP-DD, nicio sclipire la orizont. Am primit acelaşi răspuns ca luna trecută: "Nu putem să ne pronunţăm deocamdată", a afirmat Cosmin Păvăloiu.

Primăria Brăila se desparte de Fudulaiche?

Subiectul privind evaluarea anuală a lui Mircea Fudulaiche a fost reluat zilele trecute şi în cadrul unor conferinţe de presă, atât de primarul Aurel Simionescu cât şi de consilierul local din partea PDL, Simona Drăghincescu. Dacă edilul-şef a dat de înţeles că se apropie o eventuală despărţire de secretarul autosuspendat, fără să dezvolte prea mult problema, Drăghincescu a spus răspicat că Fudulaiche ar merita un calificativ mai mic decât "nesatisfăcător", numai că nu s-a inventat încă. Întrebată la rândul său dacă a primit acel e-mail de la Ene Tache, aceasta a negat." Eu nu am primit niciun e-mail de la domnul Tache. Dar a zis ceva la ultima şedinţă CLM ? L-a auzit cineva că a pronunţat ceva despre evaluarea lui Fudulaiche? Nu! Vă spun eu. Calificativul pe care i l-aş da ar fi «nesatisfăcător». Dacă era un calificativ mai mic pentru evaluarea activităţii anuale a funcţionarilor publici decât «nesatifăcător», i l-aş da pe ăla, dar nu există. Aşa că îi dau «nesatisfăcător»", a susţinut democrat liberala.
În esenţă, cu excepţia consilierului local PP-LC, Paraschiva Paraschiv, care a acordat «nesatisfăcător» lui Fudulaiche, şi a consilierului PC, Daniela Rădulescu, care nu a putut fi contactată, se pare că nimeni nu a văzut vreo solicitare scrisă pe e-mail de la Ene Tache. Sau or fi ajuns toate în spam, aşa cum ne-au răspuns mai toţi consilierii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro