Mergi la conţinutul principal

Eva Longoria va deveni mamă de băiat

Eva Longoria a anunţat că este însărcinată cu primul ei copil. În vârstă de 42 de ani, actriţa, cunoscută pentru rolul din serialul "Neveste disperate", va avea un băiat. Eva Longoria este căsătorită de un an şi jumătate cu un mogul media Jose ”Pepe” Baston din Mexic.

 

Acesta va fi primul copil al cuplului. Jose ”Pepe” Baston, în vârstă de 49 de ani, mai are patru copii din căsnicia sa anterioară cu Natalia Esperon - Natalia, Mariana, Sebastian şi Jose Antonio.

Actriţa, în vârstă de 42 de ani, şi magnatul media s-au căsătorit în mai 2016. Ceremonia a avut loc pe o proprietate privată din Valle de Bravo, din apropierea Ciudad de Mexico. Cei doi s-au logodit în decembrie 2015, după o relaţie de doi ani, în timpul unei vacanţe petrecute în Dubai, scrie News.ro.

Actriţa americană a fost căsătorită cu actorul Tyler Christopher, în perioada 2002 - 2004, şi cu jucătorul de baschet Tony Paker, în perioada 2007 - 2011.

Eva Longoria, născută pe 15 martie 1975, este o actriţă, producătoare şi regizoare americană, care s-a remarcat în ultimii ani şi în domeniul afacerilor şi al cauzelor filantropice. Şi-a început cariera în 1998, câştigând un concurs de frumuseţe, şi participând la un concurs de talente, la Los Angeles. La puţin timp după aceea, a semnat un contract cu o firmă de impresariat artistic şi a devenit cunoscută graţie rolului Isabella Braña din serialul ”Tânăr şi neliniştit” difuzat de CBS, între anii 2001 şi 2003. Rolul care i-a adus celebritatea este Gabrielle Solis, pe care l-a interpretat, începând din 2004, timp de opt sezoane în serialul ”Neveste disperate”, produs şi difuzat de ABC. A jucat şi în filmele pentru marele ecran, precum ”Harsh Times” (2005), ”The Sentinel” (2006) şi ”Over Her Dead Body” (2008).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro