Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Eugen Bastiurea a inceput treaba la Braila, dar inca nu a parafat intelegerea cu HC Dunarea

Ieri la ora 10.00 in cadrul unei conferinte de presa tinute la sediul clubului HC Dunarea conducatorii gruparii brailene l-au prezentat oficial pe noul antrenor principal, Eugen Bastiurea, dupa care au explicat care au fost motivele care au dus la despartirea de antrenorii Paraschiv si Patru. Tot cu aceasta ocazie s-au facut o serie de precizari referitoare la plecarea unor jucatoare, dar au fost date asigurari ca, in cel mai scurt timp, la HC Dunarea vor sosi intariri.
Noul antrenor principal al HC Dunarea, Eugen Bastiurea, are 49 de ani si este conferentiar universitar la catedra de handbal a Facultatii de Educatie Fizica si Sport din Galati, este doctor in Educatie Fizica, specialitatea handbal din 2004, iar de anul trecut este secretarul stiintific al facultatii galatene. Ca antrenor a promovat echipa masculina CSU Galati in Liga Nationala, si a incheiat apoi campionatul pe locul al cincilea, o pozitie de cupa europeana. Bastiurea a cochetat in doua rinduri cu lotul de tineret, ca secund al lui Omer, actualul tehnician al nationalei masculine de handbal, iar in 2000, ca secund al antrenorului Ionescu a stat pe banca tehnica a Romaniei la Campionatele Mondiale Universitare de handbal.
A activat si ca antrenor principal la Otelul Galati, fiind inlocuit de fiecare data de Cornel Badulescu.
Tehnicianul galatean nu a semnat inca cu gruparea braileana, insa tratativele se vor finaliza in aceasta saptamina.
"In urma discutiilor purtate in week-end-ul trecut, am ajuns la o intelegere verbala cu conducatorii clubului HC Dunarea, am ajuns aproape de o intelegere scrisa, in sensul ca in aceasta saptamina urmeaza sa perfectam ultimile detalii si sa speram ca alegerea de a veni sa pregatesc aceasta echipa nu a fost una gresita. Mie imi place performanta si, de-a lungul timpului, unde am antrenat am pus suflet in ceea ce am facut si sper ca avind ajutorul conducerii sa facem treaba buna si la Braila. Am venit la HC Dunarea sa obtin performante, ramine ca timpul sa demonstreze daca pasul facut de mine a fost unul favorabil", a declarat Eugen Bastiurea.
Este pentru prima data in cariera sa cind preia o echipa cu doar doua saptamini inainte de startul sezonului competitional oficial: "In cei 22-23 de ani cit am antrenat, niciodata nu am luat asa in pripa o echipa de handbal pentru ca o echipa de handbal nu se construieste intr-o saptamina - doua, insa a fost o provocare pentru mine si mie imi plac provocarile".
Eugen Bastiurea a mentionat apoi care sint capitolele la care trebuie sa actioneze pentru ca HC Dunarea sa evolueze la parametrii doriti de publicul brailean.
"In cele doua saptamini cit au mai ramas pina la prima etapa trebuie sa imbunatatim pregatirea fizica, mai ales cea specifica, pentru ca jocul dinamic, inseamna un ritm alert, iar cei care au fost in sala la Cupa Brailei au vazut ritmul in care a evoluat Rapidul si sa speram ca si noi vom ajunge la acest nivel. Urmeaza sa pun la punct partea tactica, pentru ca la acest capitol se pare ca noi sintem deficitari si nu in primul rind din cauza lipsei de valoare a jucatoarelor ci a lipsei de coeziune dintre ele. Vom lucra pentru omogenizarea lotului si pentru imbunatatirea jocul in faza de aparare. Am sperante ca vor mai fi aduse 2-3 jucatoare pentru a intari lotul. Marea performanta nu se face cu 7 jucatoare. Nu spun ca celelalte jucatoare nu au valoare, dar deocamdata nu se ridica la nivelul celor din primul sapte", a mai adaugat E. Bastiurea.

Mirela Chiru este in probe, urmeaza sa vina doua ucrainence

Prima jucatoare care se afla in vederile conducerii clubului brailean a sosit deja si se afla probe. Este vorba de extrema dreapta, Mirela Chiru care a evoluat la Timisoara, Remin si Cetate Deva, iar in sezonul trecut a activat in Liga a II-a din Spania.
Tot saptamina aceasta sosesc si doi interi stinga din Ucraina, Shnurovskaya Tereshuk si Zoya Gordeeva.
HC Dunarea mai poarta tratative cu portarul nationalei de tineret Elena Nica, o handbalista de 20 de ani care a evoluat sezonul trecut la Buzau, insa acum a revenit la Slobozia, dar si cu alti doi interi, unul din nationala Braziliei, celalalt din Spania.

"Patru nu a reusit sa se impuna in fata fostelor colege de echipa",
spune Ionel Antihi

Pe parcursul conferintei de presa, Ionel Antihi a mentionat care au fost motivele pentru care s-a renuntat la Liviu Paraschiv si de ce a demisionat Marilena Patru.
"Ceva indicii ca nu ne vom mai intelege au fost inca de la incheierea campionatului pentru ca cerea foarte multi bani in avans, dar fara sa se intereseze de soarta echipei. Timpul a demonstrat ca oricum tot nu am fi putut conta pe el pentru ca avea o afectiune cardiaca si a fost supus unei operatii foarte dificile, la Iasi care a durat 12 ore, iar acum este in convalescenta.
Am incercat atunci sa aducem un suflu nou la echipa si am propus-o pe Patru. Ea nu a reusit sa se impuna ca antrenoare si a avut prima tentativa de a demisiona inca din cantonament, iar dupa dubla cu Slobozia si-a inaintat demisia. Cristi Preda l-a propus pe fostul lui antrenor, care era liber de contract si asfel s-a ajuns la varianta Eugen Bastiurea", a tinut sa precizeze vicepresedintele HC Dunarea.

La Moise si Ruscior s-a renuntat, pe Luca nu au putut sa o pastreze

Directorul executiv al HC Dunarea a expus apoi cauzele care au dus la despartirea de o serie de jucatoare care au avut un aport destul de mare la clasarea formatiei brailene pe un loc de cupa europeana.
"De la finele campionatului trecut au plecat unele jucatoare, altele au venit. A plecat Elena Moise, careia i s-a incheiat contractul si, de fapt, nu am mai dorit sa i-l reinnoim pentru ca in ultima etapa a avut o reactie nepotrivita la adresa antrenorului si a colegelor. Nu a fost singura iesire de acest fel si de aceea am refuzat o renegociere cu ea. La discutia purtata pentru reinnoirea contractului, Ramona Ruscior a avansat o suma foarte mare, aproape 2000 de euro, suma cam mare raportat la valoarea si la aportul la echipa in sezonul trecut, iar pe de alta parte nu am vrut sa riscam pentru ca ea are si probleme destul de mari de sanatate. Initial a plecat la Galati, iar acum se pare ca este la Roman. Lipan nu a mai vrut sa continue activitatea la Braila, motivul principal fiind acela ca vrea sa se casatoreasca la Buzau si ca este deja insarcinata. Graba cu care federatia i-a facut transferul mi s-a parut putin anormal in acest caz.
Jucatoarelor Luca si Chitacu le-a expirat imprumuturile, prima a si semnat un contract cu Oltchimul pina in 2012, iar Chitacu a fost orientata, pentru un an de zile spre Ploiesti. Cele doua probleme care au aparut in ultimul timp au fost cele ale jucatoarelor Berehoiu si Pelin. S-a considerat ca randamentul dat nu este in concordanta cu cheltuielile care se fac pentru ele lunar. Berehoiu mai are si probleme mari de sanatate. Are o deficienta din nastere la coloana vertebrala si nu mai poate continua in marea performanta. Mi-ar fi placut sa o am valida, dar asa cum era ea acum doi ani", a declarat Vasile Puiu.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii