Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Eu am grijă de tine. Tu?

Mă simt în centrul unui război. Mediatic, psihologic, emoţional... cum vreţi să-i spuneţi, ideea e că acum mă consider mult mai vulnerabilă decât la debutul pandemiei. Nu ştiu cum vezi tu lucrurile, dar eu am senzaţia că cineva se joacă cu nervii mei, iar asta mi se pare complet incorect şi imoral.

Cu riscul de fi catalogată drept fraieră, eu cred în Covid. În pericolul pe care îl reprezintă acest virus, şi nu doar din punct de vedere sanitar, ci şi financiar şi social. Drept consecinţă, am respectat şi respect în continuare regulile impuse de autorităţi. Evit pe cât posibil contactul cu alţi oameni, când ies port întotdeauna mască, aplicată corect, deşi port ochelari şi e al naibii de incomod. Am în poşetă în permanenţă un recipient cu dezinfectant, serveţele etc. Păstrez distanţa în magazine, în mijloacele de transport în comun, fac tot posibilul să evit orice pericol.

M-am întrebat deseori DE CE? Îmi e chiar atât de frică de ce s-ar putea întâmpla?!  Asta în condiţiile în care sunt în categoria persoanelor semi-vulnerabile, adică nu sunt nici pe atât de bătrână, nici pe atât de bolnavă încât să mă încadrez la categoria risc. Iar răspunsul a fost de fiecare dată NU. Nu îmi este frică pentru mine, decât în limitele normalului acestor zile, dar sunt îngrozită de ideea că aş putea face rău cuiva, cunoscut, necunoscut, prieten sau (vorba vine) duşman. Responsabilitatea faţă de ceilalţi mi se pare esenţială, pentru că, sunt conştientă, la felul meu de a fi nu aş face faţă remuşcărilor.

Felul meu de a fi... De fapt, cum sunt? NU sunt nici mai bună, nici mai rea decât voi. Sunt doar un om din mulţime, dar care nici nu înghite pe nemestecate tot ce îi furnizează autorităţile, mass-media, prietenii, cunoscuţii, nici nu se lasă târât aiurea în tot felul de conspiraţii naţionale, internaţionale, intergalactice.

Evident, habar n-am dacă virusul acesta a apărut pe cale naturală sau voit, la urma urmei, nici nu-mi pasă. Mai devreme sau mai târziu tot vom afla adevărul. Dar acum... Acum sunt în epicentrul unei crize şi e datoria mea să fac tot ce ţine de mine să o depăşesc. Şi nu doar medical. Căci, să fim serioşi, o fi mai cunoscută zicala, “degeaba ai bani, dacă nu ai sănătate”, că şi să fii sănătos tun, dar şomer, nu e chiar ce îţi doreşti pentru a fi fericit.

Chibzuinţă şi responsabilitate. Practic, de asta avem nevoie acum. TOŢI. Din păcate însă... de la o zi la alta văd tot mai multă nepăsare, aroganţă, chiar răutate. Iar asta e nu doar de neînţeles, ci şi frustrant.

De acord, sunt situaţii ciudate, ştiri care te bulversează, declaraţii iresponsabile, comportamente puerile, discrepanţe. De asemenea, cifrele pot fi umflate, iar anumite decizii pot fi influenţate de interese, financiare sau electorale. Toate acestea sunt, hai să spunem, normale, vin la pachet cu orice criză, pentru a genera confuzie. Dar de aici şi până la întâlnirile gen Covid Party, pupături în grup în piaţa publică şi negarea cu vehemenţă a existenţei virusului, e cale lungă! Iar cei care se comportă aşa, persoane publice sau simpli cetăţeni, nu fac altceva decât să îşi bată joc de toate eforturile depuse până acum şi, de ce nu, de fraierii ca mine care, tocmai pentru că sunt atât de mulţi de POATE, consideră că “paza bună trece primejdia rea”.




Categorie articol: 

Comentarii