Mergi la conţinutul principal

Etapa remizelor

În cele şase partide disputate sâmbăta trecută în cadrul etapei a patra a campionatului Ligii a IV-a s-au înregistrat patru remize şi două victorii ale formaţiilor vizitatoare, iar partida Voinţa Găiseanca - Victoria Deduleşti s-a amânat
Cel mai interesant joc al rundei s-a derulat la Traian, acolo unde s-au întâlnit Victoria Traian şi lidera competiţiei, Recolta Tufeşti.

După o jumătate de oră în care a persistat echilibrul, oaspeţii au deschis scorul prin Ghioca, însă bucuria elevilor lui Viorel Cozma a durat doar zece minute pentru că Băndărică a restabilit egalitatea şi a stabilit şi scorul primelor 45 de minute.

Repriza a doua s-a jucat pe contre. Gazdele au preluat conducerea în minutul 64, graţie reuşitei lui Dorian Nistor, însă replica formaţiei din Tufeşti a fost promptă şi după numai două minute Fănel Ghioca a restabilit echilibrul. Ambele grupări au alergat apoi după golul victoriei, însă el a fost reuşit doar de Recolta Tufeşti, Popârţac a marcat în minutul 72 şi a tranşat partida în favoarea oaspeţilor.
FC Urleasca făcut o nouă victimă, CS Făurei. Cu toate că abia anul acesta a promovat în Liga a IV-a, gruparea din Urleasca, întărită cu jucători care au evoluat chiar şi în Divizia B, cum este cazul lui Berceanu a învins-o în deplasare pe CS Făurei cu 4-1 stabilind astfel scorul etapei. Oaspeţii au marcat de două ori în primele zece minute prin Berceanu şi Turiac, după care gazdele au echilibrat jocul şi până la finalul primei reprize au reuşit să reducă din diferenţă prin Ciurea. Repriza a doua a fost la discreţia echipei vizitatoare care a mai înscris de două ori prin Creangă (min. 49) şi Ştefan Buhai (min. 66) şi astfel FC Urleasca acumulează maximum de puncte la fel ca şi Recolta Tufeşti.

Avântul Cireşu, ţinută în şah la Galbenu

Surpriza etapei s-a produs la Galbenu, acolo unde formaţia gazdă, Viitorul a remizat, 1-1, cu Avântul Cireşu una dintre pretendentele la locul întâi. Gruparea din Galbenu a condus cu 1-0 la pauză, graţie reuşitei lui Andrei (min. 6), în repriza a doua oaspeţii au dominat mai mult, însă nu au reuşit decât să restabilească egalitatea prin Harabagiu, semieşec în urma căruia elevii lui Ionel Ivan se îndepărtează pentru moment de podium şi tot cu acelaşi scor s-a încheiat jocul de la Mircea Vodă, în care s-au întâlnit Avântul din localitate şi Avântul Chiscani, ambele goluri ale partidei fiind înscrise în prima repriză de Răileanu (min. 2), pentru gazde şi respectiv Durbacă (min. 21) pentru oaspeţi.
O remiză cu multe goluri, 3-3, s-a înregistrat la Salcia Tudor acolo unde s-au întâlnit nou promovata Unirea Măxineni şi Victoria Cazasu. Ciobanu (min. 45), Matei (min. 53) şi Georgică Oprea (min. 90) respectiv Popescu (min. 67, 68) şi Munteanu (min. 79) fiind autorii celor şase goluri ale partidei.
O altă formaţie aflată într-un progres vizibil este Dacia Berteşti, nou promovata în acest eşalon fotbalistic reuşind o remiză pe terenul uneia dintre formaţiile cu tradiţie, Tractorul Viziru.
După patru etape lideră se menţine Recolta Tufeşti cu 12 puncte, golaveraj 14-3, urmată de FC Urleasca 12 puncte (12-2) şi Avântul Mircea Vodă 8 puncte.

Rezultatele înregistrate în etapa a 4-a:
Viitorul Galbenu - Avântul Cireşu 1-1 (1-0)
Victoria Traian - Recolta Tufeşti 2-3 (1-1)
Avântul Mircea Vodă - Avântul Chiscani 1-1 (1-1)
Unirea Măxineni - Victoria Cazasu 3-3 (1-0)
Tractorul Viziru - Dacia Berteşti 2-2 (1-20
CS Făurei - FC Urleasca 1-4 (1-2)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro