Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Etapă intermediară în Liga a II-a

• astăzi, de la ora 18.00, Dacia Unirea joacă pe Municipal cu CS Mioveni

 

Liga a II-a programează la mijlocul acestei săptămâni cea de a doua etapă intermediară din sezonul de primăvară, a 35-a a returului, una în care astăzi, 15 mai, Dacia Unirea, locul al 20-lea, va evolua pe Municipal în compania echipei CS Mioveni, locul al 7-lea. Ambele combatante de astăzi au pierdut în runda precedentă, CS Mioveni a fost învinsă cu 2-0, pe teren propriu, de SSC Farul Constanţa, iar formaţia brăileană a pierdut la scor, 9-1, în deplasare, la Petrolul Ploieşti.

Gruparea fotbalistică brăileană este deja retrogradată în Liga a III-a, însă continuă cu fair play acestă competiţie, indiferent de rezultatele pe care le înregistrează. Cu un lot format în majoritate din juniori, Dacia Unirea are şanse mici ca să obţină astăzi un rezultat pozitiv.

În tur, pe 9 noiembrie 2018, CS Mioveni s-a impus pe teren propriu cu 4-0.

În partida de pe Stadionul Orăşenesc din Mioveni, echipa gazdă a deschis scorul în minutul 21 prin Popescu şi l-a majorat, în minutul 40 prin Rădescu. Pentru CS Mioveni au mai înscris în repriza a doua Balint (min. 56) şi Coşereanu (min. 83)

 

Marţi, 14 mai

Pandurii Târgu Jiu - Chindia Târgovişte, ora 16:00

Miercuri, 15 mai

Metaloglobus Bucureşti - Luceafărul Oradea, ora 11:00

CS Baloteşti - Energeticianul, ora 12:00

Sportul Snagov - ASU Politehnica Timişoara, ora 13:00

SSC Farul Constanţa - Daco-Getica Bucureşti, ora 16:00

UTA Arad - Aerostar Bacău, ora 18:00

ACS Poli Timişoara - FC Argeş, ora 18:00

Dacia Unirea Brăila - CS Mioveni, ora 18:00

Joi, 16 mai

Academica Clinceni - Universitatea Cluj, ora 18:00

Ripensia Timişoara - Petrolul Ploieşti, 20:00




Categorie articol: 

Comentarii