Mergi la conţinutul principal

Epureanu: «Revizuirea studiului de fezabilitate pentru pod se va încheia la 11 mai»

Încet, dar sigur eternul proiect legat de realizarea unui pod peste Dunăre revine în forţă în cadrul campaniilor electorale. Cum alegerile locale din 2016 nu puteau face excepţie de la regulă, autorităţile judeţene au ridicat din nou pe rampă acest subiect. Mai exact, după ce a participat la începutul acestei săptămâni la o întâlnire în judeţul Tulcea pe tema Strategiei de Dezvoltare a Deltei Dunării, la care a luat parte şi premierul Dacian Cioloş, preşedintele CJ Brăila, Ionel Epureanu, s-a arătat destul de încântat de posibilitatea ca proiectul podului să prindă contur undeva în 2017. De asemenea, şeful judeţului a anunţat că în luna mai a acestui an am putea afla şi rezultatul studiului de fezabilitate pentru pod, revizuit anul trecut la comanda Ministerului Transporturilor. "Au fost prezenţi şi domnul prim-ministru şi domnul viceprim-ministru la dezbaterea Strategiei de Dezvoltare a Deltei Dunării, în care sunt alocaţi mai mult de 1,1 miliarde de euro. Din zona de infrastructură mare se intenţionează alocarea a 200 milioane euro pentru podul Brăila - Măcin. Va mai exista o dezbatere pe această strategie şi, într-un orizont de timp relativ apropiat, Guvernul intenţionează să aprobe această strategie. În acelaşi timp, revizuirea studiului de fezabilitate pentru pod se va încheia la 11 mai. Va fi înaintat la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru o analiză în comisia tehnico-economică. Ulterior, va fi înaintat la Ministerul Transporturilor, iar al treilea pas ar fi aprobarea indicatorilor tehnico-economici în şedinţă de Guvern. Dacă se reuşesc paşii aceştia, practic se poate trece la execuţia proiectului tehnic. Dacă se disponibilizează şi diferenţa de bani care ar fi necesară, nu ştiu, din bani guvernamentali, din împrumut extern, poate şi cu o cofinanţare din partea noastră - dar oricum e destul de mare suma care trebuie acoperită -, sperăm ca totuşi undeva în 2017 acest vis trâmbiţat de 30 de ani să devină cumva realitate", a declarat Epureanu. Sursa citată a apreciat că judeţul Brăila ar fi un beneficiar indirect al acestui proiect, care vizează mai degrabă Delta Dunării şi infrastructura judeţului Tulcea.

Podul a luat avans în faţa tunelului pe sub Dunăre al gălăţenilor

Cât despre tunelul pe sub Dunăre propus de autorităţile gălăţene, Epureanu susţine că nu s-a vorbit deloc la întâlnirea de la Tulcea, reprezentanţii Guvernului dând drept viabilă varianta podului. "De la Galaţi, la întâlnire a fost prezent domnul preşedinte al CJ, Nicolae Bacalbaşa. Au fost şi alţi membri ai Guvernului, societatea civilă a fost reprezentată şi administraţiile locale, judeţene din zona Tulcea, Constanţa. Se pare că tunelul nu este o variantă viabilă şi cei de la Ministerul Transporturilor nu o au în calcul în momentul acesta. Proiectul podului a fost prezentat de un domn secretar de stat la Ministerul Transporturilor. (...) Sincer, am oarece emoţii în legătură cu realizarea proiectului privind podul, dar eu cred că sunt şanse acum. Vom vedea dacă se va concretiza. Întotdeauna depinde de oameni", a conchis Epureanu.
Reamintim că, într-adevăr, proiectul podului peste Dunăre a fost prins în Masterplanul General pentru Transport, însă are grad de prioritate II, cu orizont de implementare abia spre 2030.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro