Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Elogiu lenei

Intotdeauna am avut

o simpatie sincera fata de lenesul din povestea lui Creanga. Va dati seama, sa fii atit de lenes incit, desi flamind, sa refuzi posmagii pe

simplul motiv ca nu-s “muieti”! Or, reactia satenilor este exemplara pentru modul in care societatea intelege sa se apere de elementele

distructive. Pentru ca parazitul este anarhistul prin excelenta, virusul imunodeficitar al grupului social. Lenea se ia doar prin puterea

exemplului, nu e nevoie de atingere fizica. Pe de alta parte, exista si o ura nemarturisita a omului chinuit de munca zilnica, a burghezului

harnic, cuminte, stilp al familiei si al societatii: el lucreaza pe brinci pentru a ajunge, in final, la aceleasi rezultate. Iar

incorectitudinea trebuie platita scump, cu sapun si streang.
Prin chiar situatia sa, lenesul ironizeaza pe muncitor, iar ironia devine

absoluta atunci cind omul muncii ramine somer. O persoana obisnuita sa traga din greu, boul de la plug carevasazica, odata pusa in situatia

de a pierde vremea isi vede complet distrus sistemul valorilor vitale. Devine nervoasa, stresata, isi plinge de mila, ii innebuneste pe cei

din jurul ei. Lenesul insa ramine impacat cu sine insusi, chiar in situatiile dezastruoase: pus la plug, el pur si simplu refuza sa traga. Ce

conteaza ca poate muri: nu este consecventionalist! Pastrindu-si coloana vertebrala, lenesul e o persoana fundamental morala, principiala.

Prin comparatie, omul muncii devine un impostor.
Diametral opus lui Faust, dusmanul sau de moarte, lenesul ocoleste “fapta” si astfel se

pune rau cu diavolul insusi. Faptura paradisiaca, el nu cunoaste blestemul primordial: e un Adam autosuficient, n-a intilnit nici marul, nici

sarpele. Nu cunoaste rusinea tocmai din cauza situarii sale in eternitatea dinaintea Caderii. Nu-i e rusine ca taie frunze la ciini - sunt

frunzele Evei, o lasa pe ea sa priceapa vinovatia propriei goliciuni. Si tot datorita situarii amintite, lenesul devine ecologistul

paradigmatic: in armonie cu el insusi si cu intreaga Natura, reinvie oarecum o mistica primitiva, in care paleantropul, departe de sofismele

teologale, se simte infratit cu bizonul american sau vaca indiana. Faust poate fi in acelasi timp distrugatorul ecosistemului si cel care-i

jeleste politicianist moartea. In dimensiunea spatio-temporala a lenesului insa, nu exista gauri de ozon, disparitia speciilor sau epuizarea

globala a resurselor naturale.
Lenesul l-a citit pe Flaubert si stie ca munca este cel mai bun mijloc de a escamota viata. Or, el iubeste

viata: de ce s-o ascunda, s-o falsifice, s-o denatureze? E optimist, dar optimismul lui este cel al oamenilor cu adevarat inteligenti, un

optimist cladit pe un pesimism profund: e un pesimist optimist, vorba lui Konrad Lorenz. Altruist, simte o tristete profunda fata de

muncitor, de omul fara timp, chiar si atunci cind ultimul il duce la streang. Inconjurat de atita harnicie absurda, lenesul o deplinge cu

tristete; stie ca nu exista alternativa, ca totul se va duce in curind dracului, precum castelul din cartile de joc - dar se incapatineaza,

staruind in optimismul iluziilor sale. O masca de teatru, o masca a veseliei, ascunzind cu succes tumultul din culise, mizeriile sufletului

sau de profet al sfirsitului.
Desigur, lenesul nu poate oferi nimic: consumind fara a produce, nu are prieteni, ca doar si prietenia e o

strategie de politica economica, un schimb reciproc avantajos: dai pentru a primi. Nici cu femeile nu prea are succes: unei femei trebuie

sa-i dai casa, masa, masina si bani, or lenesul nostru n-are de unde. Sigur, mai sint unele “estete” care-l viziteaza pentru a iesi din

monotonie, pentru pura placere a jocului, dar nu mai mult - caci o mica nebunie poate fi sublima, dar continuarea ei inspaiminta. Lenesul

insusi este inspaimintator.
Pe de o parte, lenesul nu are timp. De aceea nu munceste: incearca sa-si salveze timpul lenevind, dar si asa i

se pare prea putin. Ceea ce il apropie evident de trista rotita a sistemului, de muncitor, de omul fara timp. Pe de alta parte, paradoxal,

lenesul are timp berechet: din bogatia lui, singura dealtfel, isi permite sa cheltuiasca oricit. Isi permite sa-si piarda timpul. Ceea ce il

apropie de nobilul om vechi, de omul care avea timp.
Faptura paradoxala, parazitul a fost intotdeauna renegat pentru lenea sa de catre

intelectuali, invatati, reformatori sociali. Ultimii proslaveau in schimb virtutile aduse de munca celui care se speteste. Spre deosebire de

ei, personal cred ca o societate fara lenesi ar trebui sa si-i procure. Lenesul intruchipeaza in absolut cintecul de lebada al umanitatii

noastre.




Categorie articol: 

Comentarii