Mergi la conţinutul principal

Elevii lui Mihai Ciobanu in fata primului examen oficial din noul sezon competitional

Astazi, de la ora 17.30, fotbalistii braileni sustin primul test oficial al sezonului competitional 2008-2009.
CF Braila intilneste in faza a doua a Cupei Romaniei la fotbal o formatie care in sezonul trecut a activat in Liga a II-a, CSM Focsani si care, ca si formatia gazda are ca obiectiv pentru sezonul ce incepe vineri, revenirea in cel de-al doilea esalon fotbalistic al tarii.
Cele doua formatii s-au intilnit saptamina trecuta la Focsani, intr-o partida amicala pe care au cistigat-o, pe final, brailenii cu 4-1.
Acum datele problemei se schimba deoarece ambele grupari doresc sa ia o gura de oxigen inaintea etapei inaugurale a turului Ligii a III-a programata vineri.
"Va fi cu totul alt joc decit cel din urma cu aproape o saptamina, de aceea trebuie sa ne concentram dublu fata de cit am reusit la Focsani. Pentru meciul de astazi noi avem doua obiective, primul ar fi cistigarea partidei, pentru a pasi cu dreptul intr-o competitie in care ne propunem un traseu cit mai lung si totodata sa facem ultimele retusuri pentru campionatul care bate la usa. In jocul de marti mergem la victorie", a declarat Mihai Ciobanu.
In lotul echipei brailene exista o singura indisponibilitate, cea a atacantului Alexandru Neta, care, probabil ca va fi menajat pentru meciul de la Callatis de vineri.
Pentru aceasta faza a competitiei CF Braila s-a calificat la masa verde deoarece echipa pe care trebuia sa o intilneasca in prima etapa, CSO Ianca a declarat forfait.

Antrenorul CF-ului spera sa reediteze performanta din 2004

In editia de campionat 2003-2004, tot cu Mihai Ciobanu la timona, echipa fanion a orasului Braila a ajuns in sferturile de finala ale Cupei Romaniei, faza in care a fost eliminata de Dinamo Bucuresti. Bucurestenii s-au impus cu 1-0 pe teren prorpiu, in urma reusitei lui Iordache, insa brailenilor li s-a refuzat un penalty. In retur, pe Municipal Dinamo a cistigat cu 2-0 in urma golurilor inscrise de Florentin Petre si Danciulescu.
In acea editie a Cupei, Dacia Unirea a jucat in compania echipei Unirea Focsani, pe care a eliminat-o cu 5-4, dupa prelungiri si lovituri de departajare.
Sortii au decis ca in acest sezon, CF Braila sa dispute primul meci din competitia KO, tot in compania aceleiasi echipe, numai ca acum in loc de Unirea se cheama CSM Focsani, iar antrenorul Mihai Ciobanu spera sa aduca la Braila o echipa din primul esalon.

Brailenii nu au avut week-end

Cu toate ca dupa fiecare saptamina de pregatire fotbalistii braileni primeau liber pina luni, dupa amicalul cu Olimpia situatia s-a schimbat pentru ca antrenorul Mihai Ciobanu a programat un antrenament si duminica dupa-amiaza.
"Ne asteapta un sezon foarte dificil si de aceea trebuie sa intensificam pregatirea. Jucatorii au urmat un program de refacere si au facut apoi o sedinta tehnico-tactica. Dupa parerea mea, pentru a face performanta, nu numai fizic trebuie pregatiti fotbalistii, ci si mental", a mai adaugat Mihai Ciobanu.

Programul meciurilor din faza a II-a:
Luceafarul Mihai Eminescu (BT) - Cetatea II Suceava
Breazu Rediu (IS) - CSM CFR Pascani
Vointa Ion Creanga (NT) - Laminorul Roman
Autorom Padureni Husi (VS) - Pambac Bacau
Willy Bacau - Aerostar Bacau
Dunarea II Galati - FC Panciu
Bujorii Tg. Bujor - Dunarea Galati
CF Braila - CSM Focsani
Abatorul Slobozia - Unirea Slobozia
CSM Constanta - CS Navodari
Portul Constanta - CS Ovidiu
Vointa Domnesti - Dunarea Calarasi
CS Berceni - Victoria Branesti
Rocar Bucuresti - Juventus Bucuresti
Steaua II Bucuresti - Intergaz Bucuresti
Ciolanu Tg. Bujor (GR) - Rapid II Bucuresti
Onix Rm. Sarat - CSM Rm. Sarat
Viitorul Pucioasa (DB) - Petrolul Videle
Conpet Ploiesti - FC Sacele
Petrolul II Ploiesti - Tricolorul Breaza
AS Albota - FC Arges II
Unirea Tirlungeni - CF Predeal
Oltul 2000 Draganesti - FC Bals
Chimia Rm. Vilcea - FC Caracal
Dunarea Calafat - Petrom Chimia Craiova
Minerul Mehedinti - Gaz Metan CFR Craiova
Minerul Matasari - Minerul Motru
Scorrilo Caransebes - CSM Resita
Muresul Rusii Munti (MS) - Unirea Ungheni
Gaz Metan Tg. Mures - Avintul Reghin
Marmatia 96 Sighet - FC Baia Mare
CFR II Cluj - SESO Iara
Gloria II Bistrita - Silvania Simleul Silvaniei (SJ)
Somesul OAR Satu Mare - FC Bihor II Oradea
National Sebis - Bihorul Beius
Soda Ocna Mures - CFR Marmosin Simeria
Inter Petrila (HD) - Corvinul Hunedoara
UMT Timisoara - Nova Bechicerecul Mic
Alto Grad Albina - Fortuna Covaci
Gloria CTP Arad - FC Timisoara II


Conform Art. 47.13 din Regulamentul de organizare a activitatii fotbalistice, echipele din Liga a III-a sint obligate sa foloseasca jucatori juniori, numai daca joaca cu echipe din aceeasi categorie competitionala.
Toate echipele participante in faza a II-a au dreptul sa efectueze maxim 4 inlocuiri.
Jocurile sint programate sa se desfasoare in sistem eliminatoriu, intr-o singura mansa, primele echipe fiind organizatoare.
In caz de egalitate dupa 90 de minute de joc, se procedeaza la prelungiri si, daca egalitatea se mentine, la lovituri de departajare.
Conform art. 32.13 din Regulamentul de organizare a activitatii fotbalistice, echipele care sint programate in Cupa Romaniei nu pot renunta la jocuri, sanctiunea, in caz de neprezentare fiind eliminarea lor din campionatul la care participa.
Federatia Romana de Fotbal, prin Comisia Centrala a Arbitrilor, va delega arbitrii si arbitrii asistenti pentru fiecare joc, al patrulea oficial urmind sa fie delegat de AJF-ul pe teritoriul careia se desfasoara jocul. Baremurile de arbitraj pentru jocurile din faza a II-a sint cele corespunzatoare Ligii a III-a.
Faza a III -a a Cupei Romaniei - Timisoreana, la care vor participa 40 echipe, cistigatoare ale jocurilor din faza a II-a, este programata sa aiba loc marti, 26 august 2008 ora 17.30.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro