Mergi la conţinutul principal

Elevii de la “Perpessicius” au donat fructe şi legume săracilor din Lacu Dulce

• ei au participat astfel la campania socială “Săptămâna legumelor şi fructelor donate”

 

Săptămâna aceasta, elevii de la Liceul Pedagogic “P. D. Perpessicius” au participat la campania socială “Săptămâna fructelor şi legumelor donate”, activitate prin care au adus un strop de bucurie mai multor familii aflate în dificultate din cartierul Lacul Dulce.

Campania a constat în strângerea de legume şi fructe de către elevi voluntari şi donarea lor persoanelor nevoiaşe şi a fost organizată de membrii Consiliului Elevilor din cadrul liceului, Nicoleta Drăgoi - preşedinte, Maria Anghel - vicepreşedinte şi Georgiana Danci - secretar, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brăila.

Încă de acum două săptămâni, organizatorii şi-au îndemnat colegii să facă donaţii, iar ieri, mai mulţi elevi au mers la şase familii cu patru, cinci sau chiar mai mulţi copii din cartierul Lacul Dulce cărora le-au oferit pachetele cu fructe şi legume.

“Ne-am dorit să ajutăm oameni şi copii mai puţin norocoşi, care chiar trăiesc în condiţii grele. Sunt familii foarte necăjite şi mă bucur că prin acţiunea noastră i-am putut ajuta. Ne propunem să facem o tradiţie din această campanie”, ne-a spus Nicoleta Drăgoi, preşedinta Consiliul Elevilor al Liceului “Perpessicius”.

“Săptămâna legumelor şi fructelor donate” este o campanie iniţiată de Ministerul Educaţiei ce se desfăşoară de şapte ani în şcolile din România. Scopul acesteia este de a sensibiliza elevii şi profesorii din unităţile de învăţământ cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa de alimente. Prin această acţiune se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară în care valorile promovate sunt umanitatea, implicarea, angajamentul şi responsabilitatea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro