Mergi la conţinutul principal

Elevii brăileni sunt buni şi la concursurile interdisciplinare

În ultima perioadă s-au desfăşurat în ţară două concursuri naţionale, aflate în calendarul Ministerului Educaţiei, la care brăilenii au reuşit să obţină premii şi menţiuni.
La Concursul interdisciplinar "Cultură şi spiritualitate românească", ediţia I, care a avut loc la Mânăstirea Putna, Brăila a participat cu cinci elevi şi toţi s-au întors cu premii. Premiul III l-a obţinut Cristian Grecu de la Şcoala "M. Eminescu", Menţiune a luat Adela Brezuică de la Şcoala "Ion Creangă", iar cu Premii speciale au fost recompensaţi elevii: Valentina Coleaşă, Şcoala "Fănuş Neagu", Veronica Cange şi Alexandra Gheţu de la Liceul "Perpessicius".
La faza naţională a concursului interdisciplinar "^/- Poezie", care a avut loc la Târgu Mureş, eleva Miruna Vlad, de la "Bălcescu", a obţinut Menţiune. Ea este pregătită la clasă de profesorii Iulian Danielescu la matematică şi Adriana Bogatu la limba şi literatura română. Din echipa brăileană au mai făcut parte: Ruxandra Cândea, "Murgoci", Irina Terente şi Mihaela Frunză, ambele de la "Bălcescu". De remarcat că, la actuala ediţie, preşedintele juriului, acad. Solomon Marcus, a propus o probă specială, în afara concursului, care a constat în traducerea şi interpretarea unui text poetic din literatura universală în care se transpuneau noţiuni matematice. Au participat 150 de concurenţi, dar au fost selectate doar 15 lucrări între care s-au numărat şi cele realizate de Miruna Vlad şi Mihaela Frunză, ambele de la "Bălcescu". Creaţiile vor fi publicate într-o broşură specială editată prin grija acad. Solomon Marcus, a precizat inspectorul de specialitate Adrian Simion.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro