Mergi la conţinutul principal

Elevă dispărută de la domiciliu

O elevă de 19 ani, care a plecat spre şcoală şi nu a mai revenit la domiciliu, este căutată de poliţiştii brăileni. Sâmbătă dimineaţă, la ora 9.00, o femeie de 37 de ani, din municipiu, a sesizat la Poliţie dispariţia fiicei sale. Aceasta le-a spus oamenilor legii că, în ziua anterioară, la ora 7.00, fiica sa, Melisa Kucukoglu (19 ani), elevă în clasa a XII-a la un grup şcolar din municipiu, a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. După cum ne-a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila, în ziua dispariţiei fata i-a spus bunicii sale că merge până în faţa blocului pentru a se întâlni cu un fost coleg de clasă, însă nu s-a mai întors în locuinţă. "În cursul zilei, mama a păstrat legătura telefonic cu fiica sa, până în jurul orei 19.00, când au purtat ultima discuţie, ocazie cu care aceasta i-a comunicat că nu doreşte să se mai întoarcă la domiciliu, închizându-i telefonul brusc. Când a plecat de la domiciliu, aceasta şi-a luat cu ea mai multe bagaje, respectiv articole de îmbrăcăminte, precum şi cartea de identitate", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ. Fata are ca semnalmente: ten deschis, înălţime 165 cm, corpolenţă atletică, faţă ovală, ochii căprui închis, cu lentile de contact verzi, păr negru, lung, până la umeri, creţ, iar ca semn particular prezintă pe faţă, pe ambii obraji, pete de la acnee. La data plecării de la domiciliu, tânăra purta geacă de trening de culoare gri, cu nasturi, pantaloni tip blue-jeans, bleu-marine închis, adidaşi albi cu şiret. Potrivit poliţiştilor, fata nu suferă de afecţiuni medicale psihice sau cronice şi nu a mai fost plecată niciodată de la domiciliu. Lucrătorii de la Biroul urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale continuă cercetările pentru depistarea persoanei dispărute. Cine poate da relaţii despre prezenţa acesteia în municipiul sau judeţul nostru este rugat să apeleze, gratuit, numărul pentru urgenţe 112, sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro