Mergi la conţinutul principal

Ei ne vor reprezenta la Olimpiada naţională de chimie

La Olimpiada naţională de chimie vor participa patru elevi brăileni. Aceştia se vor întrece în formule şi exerciţii cu ceilalţi participanţi, pentru a aduce măcar un premiu municipiului nostru. Orlea Alexandra este elevă în clasa a VIII-a, la şcoala Gimnazială "Fănuş Neagu". La clasă se pregăteşte cu prof. Lucica Drăgan. Ştie ce înseamnă un concurs naţional, anul acesta fiind al doilea când participă.
Ceilalţi trei provin de la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu". Mihăiescu Cristian, elev în clasa a VIII-a, este nerăbdător să meargă la faza naţională, fiind primul an în care s-a calificat la această etapă. Chiţu Silviana Miruna este în clasa a XI-a şi merge la olimpiade din clasa a VI-a, când a şi obţinut medalia de bronz la matematică. Ambii sunt pregătiţi la clasa de prof. Silvia Petrescu. Cea care completează lotul brăilean este Ştefan Andra Cristiana, elevă în clasa a XI-a. Este "veterana" grupului, participând până în prezent la 7 faze naţionale şi obţinând menţiuni speciale.
Toţi speră să se descurce cât mai bine şi să-şi demonstreze, în primul rând lor, că stăpânesc foarte bine formulele chimice şi că pot face performanţă.
Etapa naţională a Olimpiadei de chimie va avea loc în perioada 5 - 11 aprilie, la Galaţi, iar profesorul însoţitor este Silvia Petrescu, cadru didactic la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro