Mergi la conţinutul principal

Ediţia a III-a a concursului Metropolitan Go şi-a desemnat câştigătorii

• la competiţia din acest an au participat 35 de juniori cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani • invitaţi de onoare au fost  Dan Iugulescu (3 dan), de la C. S. Sakata Cluj şi Dragoş Boldeanu (1 dan) de la Atari Brăila

 

A treia ediţie a concursului interjudeţean Metropolitan Go, cel mai interesant eveniment sportiv organizat de Clubului Sportiv Atari Brăila în acest an, s-a desfăşurat sâmbătă, 1 iunie, cu prilejul “Zilei copilului”, la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”, sub coordonarea instructorului Codrin Vasiloancă (1 dan).

Au participat 35 de juniori cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, împărţiţi în trei grupe valorice. Dat fiind spiritul acestei zile dedicate copiilor, concursul a beneficiat de un bogat fond de premii şi o masă festivă la care a contribuit şi Direcţia pentru Sport şi Tineret Brăila.

La grupa valorică C, unde au concurat cei mai mici dintre juniori, s-au impus, după 5 runde, arbitrate în sistem McMahon, Matei Grozea (20 kyu), Maria Iacob (20 kyu) şi Radu Rotaru (20 kyu), toţi de la şcoala “Al. I. Cuza”.

Clasamentul grupei B, una formată din concurenţi de valoare apropiată, s-au impus Teodor Pană (17 kyu) şi Bianca Bujoiu (17 kyu), de la şcoala “Al. I. Cuza”, urmaţi de  Băjenaru Briana 16 kyu de la Şcoala “Sfânta Maria”.

Competitorii de nivel kyu ai grupei valorice A au beneficiat de prezenţa a doi jucători de nivel dan (centura neagră), Dan Iugulescu (3 dan), de la C. S. Sakata Cluj şi Dragoş Boldeanu (1 dan), reprezentantul clubului brăilean Atari, descoperit şi antrenat de către Codrin Vasiloancă. Pentru a asigura dispute echilibrate, partidele grupei A s-au desfăşurat în sistem handicap -2 (sportivul de nivel kyu a avut un avantaj pe tablă la începutul partidei). Dan Iugulescu şi Dragoş Boldeanu nu şi-au dezminţit rangul şi au câştigat turneul, aceştia fiind urmaţi pe podium de Cristina Andrei (9 kyu), de la CS “Radu Baciu” Bucureşti.

În altă ordine de idei, clubul Atari Brăila şi-a încheiat astfel sezonul competiţional internaţional 2018-2019, cu o participare la Campionatul European de Go pentru juniori şi tineret, desfăşurat între 27 aprilie şi 5 mai la Moscova, unde Elian Grigoriu (5 dan) a ocupat locul al III-lea la categoria sub 20 ani, în timp ce Dragoş Boldeanu (1 dan) s-a clasat pe locul al 7-lea din 300 de concurenţi de pe tot cuprinsul Europei, la categoria sub 12 ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro