Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC. Ebola dă lovitura pe burse. Acțiunile companiei farmaceutice al cărei medicament ar putea trata febra hemoragică au crescut cu 26%

În timp ce lumea este în alertă din cauza crizei provocate de o nouă epidemie de Ebola, acțiunile companiei farmaceutice canadiene Tekmira au crescut vineri la Bursa din New York cu 26%, în contextul unui posibil acord cu autoritățile sanitare americane privind autorizarea unui medicament care ar putea trata boala, TKM-Ebola, care a fost testat până în prezent doar pe primate, relatează Agerpres.
Compania care a elaborat medicamentul a emis un comunicat în care dădea asigurări că Agenția pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite ale Americii a "confirmat verbal" că a modificat statutul medicamentului. Acest lucru "permite potențiala utilizare a TKM-Ebola la indivizi infectați cu virusul Ebola", au semnalat surse din cadrul companiei, iar investitorii, entuziasmați, au făcut ca acțiunile acesteia să se aprecieze cu 26%, urcând de la 14,28 la aproape 18 dolari.
TKM-Ebola este dezvoltat pe baza unui contract de 140 de milioane de dolari cu departamentul MCS-BDTX (Medical Countermeasure Systems BioDefense Therapeutics) din SUA și a fost testat pe primate contagiate cu Ebola din Zair, cu un succes de 100%. Continuă însă cercetările cu privire la siguranța, toleranța și reacția corporală a voluntarilor adulți neinfectați și cărora li se aplică doze din ce în ce mai mari de medicament.
FDA își anunțase săptămâna aceasta decizia de a impulsiona în regim de urgență utilizarea unui vaccin experimental împotriva virusului, care și-a dovedit efectul pe maimuțe și care ar putea fi administrat cu începere din 2015 pe personalul sanitar care lucrează în condiții de risc crescut de a contracta boala în Africa de Vest.
Până în prezent, Centrul de control și prevenire a bolilor (CDC) de la spitalul universitar Emory a utilizat în mod experimental primele doze din serul ZMapp în cazul celor doi cetățeni americani infectați (Nancy Writebol și Kent Brantly). Serul, care nu mai fusese testat pe oameni, este produs de compania farmaceutică Mapp Biopharmaceutical, care face parte din grupul Allergan, ale cărei acțiuni creșteau vineri la bursă cu 2,63% pe piața Nasdaq.
Autoritățile manifestă prudență față de eficiența medicamentului și cantitatea disponibilă - dat fiind faptul că nu se cunosc efectele sale secundare și nu se știe dacă s-ar putea produce în cantități mari în cazul în care și-ar dovedi eficiența - însă accelerează întregul proces de testare.
Potrivit datelor oferite joi de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), virusul Ebola a infectat deja 1.711 persoane, dintre care 932 au decedat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro