Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

ECONOMIC. Încă n-am intrat în spaţiul Schengen, iar Isărescu vrea o lege privind aderarea la euro

Guvernatorul Mugur Isărescu consideră că România îndeplineşte toate criteriile de aderare la euro, dar ţinta convenită politic, de 1 ianuarie 2019, ar trebui cuprinsă într-o lege adoptată de Parlament, după alegerile prezidenţiale, pentru ca ciclurile electorale să nu afecteze reformele necesare.
"Eu sunt un susţinător convins al acestor două proiecte majore, adoptarea euro şi aderarea la Uniunea Bancară. Problema este nu dacă, ci când se vor realiza, ceea ce contează este alegerea cu înţelepciune a momentului potrivit pentru efectuarea celor doi paşi importanţi pe drumul integrării europene. (...) În prezent, România îndeplineşte toate criteriile de la Maastricht de adoptare a euro, inclusiv rata medie anuală a inflaţiei. România, singură, a fost cea care, printr-un fericit consens politic între Guvern şi Preşedinţie, a stabilit verbal data de 1 ianuarie 2019 ca ţintă ca adoptare a euro", a spus Isărescu, citat de Mediafax.

Isărescu vede necesar un angajament mai ferm privind ţinta de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2019, obiectiv strategic, care să fie cuprins într-o lege adoptată în Parlament. Acesta a sublinat că dacă legea respectivă va fi adoptată de Parlament anul viitor, în ianuarie sau februarie, şi se menţine data de 1 ianuarie 2019 ca ţintă pentru adoptarea euro, atunci la 1 ianuarie 2017 România va intra în ERM II - mecanismul ratei de schimb, "cu flexibilitatea cursului de schimb, ceea ce înseamnă că nu va fi un curs fix, ci unul cu anumite fluctuaţii".

Isărescu a menţionat că existenţa unei date ţintă pentru intrarea în zona euro este binevenită, stabilirea ei la orizontul anului 2019 trebuind să fie însoţită de asigurarea unei pregătiri adecvate a economiei pentru momentul adoptării monedei unice.




Like / Share

Comentarii