Mergi la conţinutul principal

Echipele din judeţul Brăila şi-au aflat adversarele din Cupa României

Sportul Chiscani va juca la FC 2007 Gârceni • Viitorul Ianca primeşte vizita echipei CSM Focşani

 

Joi, la sediul federaţiei Române de Fotbal s-au stabilit meciurile din prima etapă Cupei României la fotbal, faza naţională, rundă care va avea loc miercuri, 9 august.

Sorţii au decis ca Sportul Chiscani să joace în deplasare la câştigătoarea etapei judeţene din judeţul Suceava, FC 2007 Gârceni, iar Viitorul Ianca să evolueze pe teren propriu, în compania echipei CSM Focşani.

În caz de egalitate, după 90 de minute de joc se dispută două reprize de prelungire a câte 15 minute fiecare, iar dacă egalitatea va persista, câştigătoarea va fi desemnată în urma loviturilor de departajare de la 11 metri.

Faza a doua a Cupei României, la care vor participa cele 26 de echipe calificate din prima fază, plus 32 echipe participante în ediţia precedentă a Ligii a III-a, este programată să aibă loc miercuri, 23 august 2017, ora 17:30.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro