Mergi la conţinutul principal

Echipele de la Luceafărul domină competiţiile juvenile brăilene


La juniori C, unde participă echipe alcătuite din copii născuţi în anul 1995 şi mai mici s-au derulat deja patru partide, CF Brăila şi Avântul Mircea Vodă fiind neînvinse după primele două etape. Formaţia brăileană a câştigat cu 9-0 meciul cu Viitorul Însurăţei şi apoi a dispus tot la scor, 10-1 de Viitorul Ianca iar Avântul Mircea Vodă s-a impus la limită, 2-1 în disputa cu Viitorul Ianca dar a trecut la scor, 9-1 de Viitorul Însurăţei.
În competiţia juniorilor D, unde participă copii născuţi în anul 1997 şi mai mici după patru partide lideră este Luceafărul. Gruparea coordonată de Laurenţiu Calu a învins-o cu 8-0 pe Viitorul Însurăţei şi cu 4-0 pe Atletic Brăila. Tot două succese a înregistrat şi CF Brăila, însă acestea au fost la scoruri mult mai mici, 5-1 cu Viitorul Însurăţei şi 1-0 cu Viitorul Ianca.
La juniorii E, competiţie care contează şi ca etapă judeţeană a "Trofeului Gheorghe Hagi" s-au înscris cinci echipe ai căror componenţi sunt născuţi în anul 1998, iar cele mai mari şanse de a accede la turneul de zonă le are echipa Şcolii de fotbal Luceafărul care, după trei partide a acumulat maximum de puncte.
Luceafărul a dispus la scor, 9-0, în primul meci de CF Brăila, a învins-o cu 4-2 pe Pressing iar în cel de-al treilea meci a marcat tot nouă goluri în poarta formaţiei Viitorul Ianca fără să primească vreunul şi cu maximum de puncte ocupă fotoliul de lideră.
Cea de-a patra competiţie "Memorialul Gheorghe Ola" se desfăşoară pe două categorii de vârstă, grupa 1999 şi grupa 2000.
La prima grupă s-au disputat două partide, Pressing - Star'S 3-0 şi CF Brăila - Luceafărul 1-8 iar la cea de-a doua, Pressing - Luceafărul 4-5 şi Star'S - CF Brăila 4-2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro