Mergi la conţinutul principal

Echipele clubului “Luceafărul” Brăila, pe locuri fruntaşe la memorialul “Zoltan David”

• competiţia s-a desfăşurat la Galaţi şi a reunit echipe din mai multe oraşe • cel mai bun rezultat pentru “Luceafărul” Brăila a fost la grupa 2006, unde s-a clasat pe primul loc

 

Clubului Luceafărul Brăila a participat cu mai multe echipe la memorialul “Zoltan David”, competiţie care a avut loc la Galaţi, iar rezultatele au fost foarte bune.

La grupa 2006, unde antrenor este profesorul Nicuşor Baldovin, clubul de fotbal brăilean a obţinut pentru a doua oară primul loc. Pentru prima dată, micuţii fotbalişti ai clubului au jucat 11 contra 11 şi au obţinut victorii pe linie, 7-0 cu Sporting Galaţi, 6-0 cu Junior Galaţi, 3-0 cu Dacia Unirea şi 2-0 cu Stars. Formaţia pregătită de Nicuşor Baldovin a câştigat trofeul pus în joc, precum şi două premii speciale, Mario Roşianu fiind desemnat cel mai bun portar, iar Florin Lazăr, golgeterul turneului. La această secţiune, locul al doilea a fost ocupat tot de un jucător de la Luceafărul Brăila, Cosmin Ştefănescu.

Luceafărul: Mario Roşianu, Mario Naiman, Adrian Stoica, Cosmin Căldăruş, Mario Caragaţă, Florin Lazăr, Rareş Cotigă, Bogdan Curcă, Cosmin Ştefănescu, Alin Marin, Robert Roman, Ştefan Gafon, Robert Brăilă, Marius Bârsan, Sabin, Stoica.

Tot profesorul Nicuşor Baldovin a condus de pe margine echipa clubului brăilean la turneul rezervat grupei 2005, turneu încheiat de Luceafărul pe locul al doilea.

În grupă, Luceafărul Brăila a pierdut primul meci, 1-4, în faţa celor de la Oţelul Galaţi, apoi a bifat două succese, 3-1 cu CSM Galaţi şi 1-0 cu Oţelul Galaţi. Formaţia brăileană a câştigat cu 1-0 partida din semifinale cu Avântul Vânători, dar a pierdut cu 2-0 finala mare disputată în compania echipei Oţelul Galaţi.

Bogdan Cucu a fost desemnat portarul turneului.

Luceafărul: Bogdan Cucu, Fănel Caloian, Iulian Siman, Mario Ghiţă, Laurenţiu Petrachi, Lorin Dobre, Cristian Dragnea, Vlăduţ Cojocaru, Moreno Toboşaru, George Gorgovan, Laurenţiu Frunză, David Deliu.

 

Luceafărul, locul al 3-lea la grupa 2012

 

La grupa 2012, Luceafărul Brăila a câştigat cu 7-3 meciul cu Junior Galaţi, apoi a dispus cu 5-3 de Kinder Brăila. În semifinale, Luceafărul a pierdut cu 4-3 meciul cu Stars Brăila dar a câştigat finala mică, după un 2-0, cu Kinder Brăila. Golgeterul turneului la 2012 a fost Matei Baldovin.

Luceafărul: Matei Baldovin, Matei Măzăreanu, Rareş Timofeer, Ştefan Pîcleanu, David Baciu, David Cristea, Nicolas Ghiţă, Matei Pîrlog, Gabriel Teodorescu.

 

Locul al 2-lea la grupa 2007

 

La grupa 2007, formaţia clubului brăilean, antrenată de Marius Coman a câştigat cu 6-0 partida cu Junior Galaţi, apoi a trecut cu 3-0 de Atletic Bârlad. Luceafărul Brăila a câştigat cu 6-0 în semifinale, meciul cu Sporting Galaţi, dar a pierdut cu 3-1 finala mare disputată în compania echipei Junor Galaţi.

Luceafărul: Andrei Nazâru, Cristian Gologan, Darius Timar, David Condruz, Mario Constantin, Luca Nichifor, Sebastian Răileanu, Auraş Paraleu, Robert Roman, Mario Mareş, Mădălin Crângău, Ştefan Antipa, Rareş Drogeanu, Bogdan Zarzaliu, Andrei Olteanu.

 

Evoluţii meritorii la grupele 2011 şi 2009

 

La grupele 2011 şi 2009, Luceafărul, unde antrenor este Alexandru Naghi, a avut prestaţii meritorii însă cele două formaţii ale clubului brăilean nu au reuşit să prindă podiumul, ambele încheind turneele la care au participat pe locul al cincilea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro