Mergi la conţinutul principal

Echipa de seniori de la Cuza Sport joacă, duminică, la Miercurea Ciuc

baschetbaliştii brăileni vizează al treilea succes din turneul semifinal • partida are loc la ora 12.00

 

În etapa a 3-a a turului turneului semifinal al Ligii întâi la baschet masculin Cuza Sport ar fi trebuit să joace în acest weekend la Brăila cu CSM VSKC Miercurea Ciuc, însă pentru că în Sala Polivalentă au început deja pregătirile pentru Campionatul European de box U22, jocul se va disputa la Miercurea Ciuc. Echipa brăileană, cu lotul complet, va pleca sâmbătă spre Miercrurea Ciuc, obiectivul grupării manageriate de Mircea Totolici fiind obţinerea celui de-al treilea succes. “Nu avem probleme de lot, aşa că mergem încrezători că putem bifa al treilea succces din această a doua parte a campionatului. Vom întâlni o echipă arţăgoasă, care se luptă pentru fiecare minge pusă în joc, însă nici noi nu avem voie să facem paşi greşiţi. Trebuie să câştigăm pentru a ne menţine în grafic”, ne-a declarat Mircea Totolici.

Tot la acest sfârşit de săptămână vor juca şi echipele de juniori ale clubului brăilean Cuza Sport cu adversare de la Bucureşti. Vineri, echipa U18 va evolua, la ora 19.30, în compania celor de la CSU Ştiinţa Bucureşti, iar duminică, de la ora 11.00, echipa U16 va evolua la ABC Laguna Bucureşti. Dacă baschetbaliştii brăileni înving Laguna Bucureşti se pot considera, matematic, promovaţi la turneul final al categoriei de vârstă U16.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro