Mergi la conţinutul principal

Echipa de fotbal de la “Ion Creangă”, locul IV la turneul final al ONSS

• micuţii fotbalişti brăileni au pierdut locul al treilea la loviturile de departajare • Robert Pricop a fost declarat cel mai tehnic jucător

 

Echipa formată din elevi din ciclul primar de la şcoala “Ion Creangă”, pregătită de profesorul Ionel Spulber, s-a clasat pe locul al patrulea la turneul final din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS).

La Târgu Jiu, în grupă, reprezentanta judeţului Brăila a câştigat cu 2-0 meciul cu reprezentanta judeţului Satu Mare, a remizat, 0-0, cu cea a judeţului Suceava şi a pierdut cu 2-1 în faţa celor din Cluj.

Echipa şcolii “Ion Creangă” a jucat pentru locurile 3-4, la finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, dar a pierdut la loviturile de departajare.

Formaţia brăileană a ocupat locul al patrulea şi a primit un premiu special, Robert Pricop fiind declarat cel mai tehnic jucător, dar şi cel mai tânăr, acesta fiind în clasa întâi.

“Meciul cu Suceava a fost decisiv, am ratat foarte mult, numai de trei ori am trimis mingea în barele porţii adverse. Am mai avut o şansă la loviturile de departajare, dar şansa nu ne-a surâs. Totuşi locul al patrulea pe ţară reprezintă o performanţă pentru noi”, ne-a declarat profesorul Ionel Spulber.

Lotul echipei şcolii “Ion Creangă”: Vlad Lăpuşneanu, Alexandru Păun, Robert Pricop, Radu Şoacăte, Ştefan Bratosin, Andrei Bratosin, David Condruz, Ştefan Gligore.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro