Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

E pace, e liniste!

Cu doar o saptamina in urma, doi oameni pe care-i apreciez mult au venit in Braila. Unul e scriitor, altul e critic si profesor universitar. Scriitorul este considerat cel mai puternic romancier de dupa 1989. Criticul este un tinar care se misca usor si repede prin literatura, sociologie, politologie, psihologie etc. Oamenii au venit in Braila, au vorbit amical despre literatura, despre viata, despre moarte, despre oameni. Au zimbit prietenosi, au stat la dispozitia oricui, au ascultat cu atentie orice au fost intrebati. Apoi i-am condus la hotelul unde erau cazati. Au mai venit si alti braileni dornici sa-i cunoasca. Asa ca am coborit cu totii in restaurantul (sic!) hotelului. Am comandat mincare si bere. Discutiile au continuat si au devenit pasionante. Aceleasi intrebari despre viata, moarte, tinerete, batrinete, dreptate, nedreptate, bogatie, saracie. Dar tocmai cind totul devenise mai interesant, sintem anuntati ca s-a terminat bilciul. Nu verbal, cum v-ati imaginat, ci ridicindu-ni-se scaunele in cap. Ba, mai mult, ni s-a atras atentia ca s-a inchis casa de marcat si noi sintem cam obositi. Cu toate ca nu aveam de ce, ne-am ridicat, ne-am scuzat si am plecat. Am mai facut citiva pasi, poate gasim ceva deschis. Era ora 23.00. Afara ploua si ramasesera citeva probleme nediscutate. Nu mare lucru. Doar "Criza spiritului", a lui P. Valery, si "Revolta maselor", a lui Ortega y Gasset, chestii fara importanta de prin '29-'30. Am luat la pas Calea Calarasilor. Bezna, lacate si un grup de chiriasi din Centru, care ne-au injurat de ne-au spurcat. Ne-am suit intr-un taxi, condus de un sofer iscusit. Tipul ne-a dus la un club de pe Calea Galati. Clubul era deschis, dar absolut pustiu. Cu toate acestea, intrarea in pustietate costa 20 RON de persoana. Am vrut sa platim cu conditia sa ni se explice logica care sta la baza acestei afaceri. Patru haidamici, penibili cu totul, ne impingeau cu pectoralii, in timp ce muzica urla pentru nimeni. Bun, ne-am scuzat, iarasi fara motiv, si am plecat. Ne-am continuat discutia pe strada. Criticul cel tinar m-a intrebat de ce e atita bezna si pustietate in Braila. Scriitorul a zimbit si a spus ca e mai bine sa ne culcam. Eu am tacut.
Duminica noaptea am iesit sa mai vad o data Braila in profunzimea ei. Era, ce-i drept, ora 24.00. Acelasi pustiu, aceeasi bezna. Aceeasi chiriasi energici, care mi-au explicat cum si pe unde sa o iau, ca sa ma satur. Aceleasi lacate pe toate pravaliile. Nici un om. Luminile stinse in toate blocurile. Si, totusi, deodata, mi s-a parut ca aud ceva muzica si, parca, se zareau si ceva lumini. Eram pe Calea Galati, dincolo de bulevardul Independentei. Am inaintat, plin de speranta. La fostul Modern era petrecere mare. Masini parcate peste tot. Masini a caror valoare depasesc lejer jumatate din PIB-ul Brailei. Muzica se auzea din ce in ce mai tare. Un ragusit urla in microfon cum se aranjeaza o femeie pe la spate. In fata localului, singurii supravietuitori ai Brailei: burtosi cu ceafa lata, cu lanturi de aur de prost gust la git si mari probleme de gramatica. Am vrut sa-i vad mai bine, dar n-a fost sa fie. Citiva smecherasi in treninguri m-au acostat si, intr-o pasareasca perfecta, mi-au explicat ce-o sa pateasca mama daca n-o tai de urgenta de acolo. Bine, am spus, si "am taiat-o".
Atit am mai apucat sa aud, refrenul celei de-a doua piese de rezistenta din acea seara: E pace, e liniste!ost gust la git si mari probleme de gramatica.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii