Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Duplicitate electorala

Cind s-a discutat prima data despre integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana, primele cuvinte la care m-am gindit au fost: corectitudine si decenta, mi-am imaginat o tara in care tot omul, indiferent de avere, studii sau statut social este tratat ca OM, o tara in care dreptatea si interesul comun sint primordiale. Am zis ca indiferent de pretul platit, rezultatul merita. Sa traiesti intr-un oras european, sa inveti intr-o scoala europeana, sa ai parte de un tratament medical la standarde europene! Cine nu si-ar dori lucrul acesta! Nu am fost naiva sa cred ca peste noapte lucrurile acestea vor deveni realitate, dar, sincer, am crezut ca inca din primul an de la aderare, ceva semne de bunastare si demnitate vom resimti. Acum, la aproape doi ani de cind sintem cetateni europeni, imi dau seama cit de amarnic m-am inselat si cit de crunt este adevarul: nici intr-o mie de ani nu vom rezolva problemele daca cei care ne conduc nu vor fi capabili sa-si depasesca conditia actuala. Pina cind ei nu vor fi verticali, pina cind nu se vor gindi mai intii la cei multi, si abia apoi la propriile afaceri, cele citeva zeci de drumuri pe care le fac, lunar, la Bruxelles nu le vor ridica nici coeficientul de inteligenta, nici indicele de moralitate. Iar cea mai recenta dovada ca nu sint capabili sa gindeasca european este criza din sistemul de invatamint, o criza artificiala, creata de ei pentru ei. Situatia complet timpita in care au fost viriti dascalii zilele acestea, mi se pare cea mai crasa nesimtire de care puteau da dovada parlamentarii nostri, ceva de neconceput intr-o tara europeana. Sa fie clar, nu sint de acord cu majorarea salariilor dascalilor in forma prezentata de multdisputata lege, dar mai ales nu sint de acord cu momentul ales pentru o crestere atit de consistenta. Dar de aici si pina la a transforma profesorii in inamicul public numarul 1, e cale lunga. Pentru ca, sa fie clar, cel putin de aceasta data nu e vina lor. Este vina liderilor lor, care, nu stiu de ce am senzatia ca de la an la an se rup tot mai mult de realitatea din scoli. Principala vina apartine parlamentarilor, care nici macar nu ar fi trebuit sa ia in discutie in prag de campanie electorala o lege atit de sensibila. Si totul pentru ce? Pentru voturi! Cei care sustin marirea cu 50% din aceasta luna, vineaza voturile profesorilor, iar Tariceanu si ai lui, pe cele ale celorlalti. Iar ei, profesorii, sint la mijloc, intre oprobriul public, promisiunile desarte si dorinta de salarii mai mari.
Ieri, Curtea Constitutionala a decis ca ordonanta prin care marirea cu 50% a fost aminata pina in aprilie 2009 este neconstitutionala, iar sindicatele au declarat ca exact la fel vor proceda si exact acelasi verdict vor obtine si in cazul celeilalte, cea cu majorarea de 28%. Cu alte cuvinte, e o chestiune de zile, pina cind Guvernul va fi obligat sa aplice legea. Totusi, in ciuda entuziasmului afisat, ieri, de liderii dascalilor, eu sint convinsa ca Tariceanu nu va da inapoi si tot la fel de sigura ca nici greva generala nu va fi anul acesta. Si am sa explic. Pe de o parte, ar fi absurd ca premierul sa dea inapoi in plina campanie electorala, iar de cealalta, prea putini dascali vor risca sa renunte la salariul - mic, mare, cum o fi in prezent -, tocmai cind bat sarbatorile la usa. Au facut-o acum 3 ani si au vazut ca nu e o decizie inteleapta. In aceste conditii, ma intreb eu, ce rost are toata aceasta mascarada, cind foarte elegant discutiile se pot amina pina la instalarea noului Guvern? Clar, pentru campanie electorala! O campanie electorala tipic romaneasca, mediocra. Pentru ca, tipic pentru Romania, aspirantii la fotoliile de parlamentari prefera sa faca pomeni, sa cumpere voturi, sa loveasca pe la spate adversarul, sa invrajbeasca prostimea, decit sa prezinte proiecte realiste, viabile, care ne-ar asigura un viitor european.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii