Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

După ce n-a mai rămas nimic de ros. Dan Păun s-a rupt de ALDE

* acesta a anunţat, recent, în plenul CLM Brăila că de acum înainte va activa din postura de consilier municipal independent * Dan Păun a precizat că a luat decizia, fiind nemulţumit de conducerea naţională şi locală a ALDE

 

 

 

ALDE Brăila a pierdut unul dintre consilierii locali municipali. Este vorba despre Dan Păun, care a anunţat, recent, în cadrul şedinţei ordinare a CLM Brăila, faptul că de acum înainte va activa din postura unui consilier municipal independent. Acesta a dorit să explice situaţia înainte de începerea lucrărilor şedinţei, aşezat fiind în stânga vicepreşedintelui ALDE Brăila, consilierul municipal Daniela Rădulescu. Păun a precizat că a luat această decizie pentru că este nemulţumit de conducerea naţională şi locală a ALDE.

"Domnule primar, doamnelor şi domnilor consilieri, înainte de începerea şedinţei aş vrea să fac o declaraţie scurtă: datorită schimbărilor care au avut loc în ultima perioadă în partidul pe a cărei listă am fost ales consilier, consider că nu mai sunt reprezentat de conducătorul acestuia, nici la nivel naţional, nici la nivel local. Drept pentru care, începând din acest moment, voi activa în Consiliul Local ca şi consilier independent. Vă mulţumesc!", a anunţat Păun, stârnind un zumzet cu iz ironic în sala de şedinţe, dar şi aplauze în acelaşi ton, venite din partea consilierilor PNL Brăila.

La fel de ironic, liderul grupului PSD din CLM, Sorin Boşneag l-a întrebat pe Păun dacă "a trecut cumva la liberali", replică la care Păun a răspuns:

"Sunt pe cale, dar nu se ştie unde ajung. Mă voi hotărî la ce partid. Sau poate mai înfiinţez unul, că am experienţă".

"Numai să nu fie satelit al PSD-ului", a replicat imediat preşedintele de şedinţă, liberalul Petrică Popa.

După un alt schimb de replici asemănătoare, consilierii au început lucrările şedinţei, iar Dan Păun a votat proiectele de hotărâri, fără a da vreun semn de "răzvrătire", gest specific celor din opoziţie.




Categorie articol: 

Comentarii