Mergi la conţinutul principal

Duş rece pentru Sportul Chiscani

• echipa din Chiscani a fost învinsă cu 4-1 pe stadionul Milcovul, de CSM Focşani • Chihaia a deschis scorul în minutul 32 • două gafe impardonabile ale lui Constantinescu şi Drezaliu şi un penalty cadou au ajutat echipa gazdă să câştige la acest scor

 

În ultimul amical înainte de startul Ligii a III-a, Sportul Chiscani a pierdut cu 4-1 meciul susţinut la CSM Focşani, însă acest scor a fost posibil urmare a două gafe impardonabile făcute de Constantinescu şi Drezaliu, precum şi a unui penaty cadou acordat formaţiei gazdă. Echipa din Chiscani a făcut o primă repriză bună în faţa unei formaţii gazdă alcătuită din jucători care au evoluat mai puţin în ultima perioadă. Chihaia a înscris un gol spectaculos în minutul 32: şut de la 12 metri, în vinclul porţii apărate de Dogaru, mingea a lovit bara şi a intrat în plasă. Sportul a mai irosit două mari ocazii de gol prin Marius Coman (min. 8, 20) şi una prin Moldoveanu, în minutul 41. Echipa gazdă a creat o singură fază periculoasă la poarta apărată de Popescu: Budeanu a centrat din corner, iar Parlac a trimis mingea, peste transversală.

CSM Focşani a trimis în teren în repriza a doua titularii şi egalarea a survenit în minutul 52, însă nu datorită unei acţiuni periculoase a gazdelor ci a unei gafe a portarului Constantinescu. În acel minut Negoescu a şutat la poartă, Constantinescu a parat mingea dar nu a reţinut-o ci a scăpat-o în faţă, iar Ştefan Lupu a îndeplinit o simplă formalitate şi a egalat. În minutul 61, arbitrul de centru, Octavian Bucătaru le-a făcut cadou un penalty gazdelor şi Negoescu a marcat pentru 2-1. Putea fi 2-2 în minutul 75, dar Lazăr a reuşit să scoată de la rădăcina barei, mingea şutată din lovitură liberă de Moldoveanu. Câteva minute mai târziu, Beşa a jucat mingea cu mâna în propriul careu, dar Bucătaru nu a acordat penalty pentru Sportul Chiscani.

În ultimele trei minute gazdele au mai înscris de două ori prin Popa şi Negoescu, după o pasă perfectă de gol dată de Drezaliu, şi gazdele s-au impus cu 4-1.

 

Sportul Chiscani: Popescu (min. 46: Constantinescu, min. 70: Toma) – V. Mihai (min. 46: M. Pascu), Preda (min. 63: Boga), Pârlog, B. Dumitru (min. 70: Drezaliu) – Lovin, Chihaia (min. 58: Zaharia) – Bălan, Adamache (min. 67: A. Radu), Moldoveanu (min. 85: Gavrilă) – Coman (min. 67: Iordache).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro