Mergi la conţinutul principal

Duş rece. Sportul Chiscani, învinsă cu 4-0 de CSM Focşani

 • Negoiţă a realizat un hat trick pentru gazde • Claudiu Boariu a şutat în transversală la ultima fază

 

Formaţia din Chiscani a avut o prestaţie foarte bună în prima jumătate de oră a amiacului de la Focşani, şi-a creat mai multe situaţii de gol, însă nu a fructificat niciuna. În primele zece minute, pe contraatac, Negoiţă (min. 7) şi Predoiu (min. 10) nu au reuşită să găsească spaţiul porţii. Sportul Chiscani a fost apoi echipa care a dictat ritmul partidei. Jucătorii pregătiţi de Nicu Pascu au avut o bună posesie a mingei şi puteau deschide scorul în minutul 18, când după două cornere consecutive la poarta apărată de Apenciucesei, Claudiu Boariu a trimis mingea pe lângă vinclu. În minutul 29, după o acţiune personală de 50 de metri, Huţu a rămas singur cu Apenciucesei, a încercat să lobeze mingea peste el, însă portarul gazdelor a avut o intervenţie salvatoare şi a evitat golul. Techiu şi Liviu Boariu au mai produs panică în careul advers, însă contrar cursului jocului, în minutul 33, gazdele au deschis scorul. Aflat în poziţie de ofsaid, Beşa a centrat în faţa porţii, iar Negoiţă a marcat şi CSM Focşani a trecut în avantaj. În minutul 36, oaspeţii puteau restabili egalitatea, Techiu a rămas singur cu portarul gazdelor însă, în mod eronat, asistenţul a semnalizat o poziţie de ofsaid la atacantul Sportului. Un minut mai târziu, Claudiu Boariu a şutat la colţul scurt, dar Apenciucesei a evitat, in extremis, golul egalizator. Cu patru minute înainte de finalul primei reprize, Tudor s-a remarcat la şutul lui Predoiu, iar la ultima fază Predoiu nu a mai ratat şi a stabilit scorul primelor 45 de minute, 2-0, pentru CSM Focşani.

Primii care au trecut pe lângă gol în partea secundă a amicalului au fost oaspeţii, însă Techiu a ratat şi în loc de 2-1 a fost 3-0 pentru gazde, după reuşita lui Negoiţă (min. 54). În această parte a meciului Sportul Chiscani a avut o evoluţie slabă, astfel că după ce a trimis mingea în transversală prin Beşa (min. 63) CSM Focşani s-a distanţat la 4-0 după reuşita lui Negoiţă. Oaspeţii au avut şansa de a înscrie golul egalizator în minutul 91, însă bara transversală s-a opus la şutul lui Claudiu Boariu.

 

Sportul Chiscani: Tudor – C. Boariu, Moroianu, Pârlog, Zărnescu – Gaşpar, Gheţu, Chihaia, Huţu – L. Boariu, Techiu. În repriza a doua au mai jucat Mădălin Pascu, Boga, Bordei şi Vrânceanu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro