Mergi la conţinutul principal

Drumul terorii din Insula Mare cică intră la reparat

Drumurile judeţene din Brăila bagă spaima în şoferi. În capul listei se află ruta care leagă oraşul Brăila de comunele Maraşu şi Frecăţei din Insula Mare a Brăilei, care arată mai rău decât un drum forestier. Pe o distanţă de 60 de kilometri, respectivul drum judeţean nu are niciun strop de asfalt, astfel că gropile au ajuns adevărate capcane pentru autoturisme. După mai bine de 7 ani de promisiuni, autorităţile dau garanţii că luna aceasta, mai precis pe 18 mai, încep lucrările.
Calvarul pe DJ 212 A începe la doar 10 minute după ce cobori de pe bac. Deşi drumul judeţean se întinde, teoretic, pe o porţiune de 80 de km, practic se poate circula doar pe circa 20 de km, mai exact până la indicatorul spre tabăra Blasova. Restul drumului e plin de gropi, bălţi şi noroaie.
Autoritaţile comunelor din Insulă se plâng că de 30 de ani primesc doar promisiuni din partea Consiliului Judeţean Brăila, astfel că drumul spre spital pentru pacienţii care au nevoie urgentă de îngrijiri medicale este tot mai lung şi mai anevoios. „Fiind două comune aici în baltă, Maraşu şi Frecăţei, care însumate duc undeva la peste 5.000 de locuitori, zic eu că nu ar fi chiar de neglijat investiţiile şi în infrastructura de aici. Cât timp credeţí ca îi ia unui cadru medical ca să salveze o viaţă la Frecaţei? Vă spun eu că am facut o statistică: sunt necesare circa 4-5 ore", s-a plâns viceprimarul comunei Frecaţei, Radu Năstase.
Pâna lă Maraşu, o comună aflată la doar 14 km distanţă de Frecaţei este şi mai greu de ajuns, iar asta o pot confirma chiar autorităţile de aici. „Este pe hârtie drum judeţean, că în realitate e un drum de toată ruşinea. Dacă plouă, nu mai ai nicio şansă să ajungi aici. Mai bune sunt drumurile în sat şi drumurile comunale decât DJ-ul ăsta, dar asta e... Ne tot chinuim de vreo 30 de ani de când se tot promite. Cel puţin eu sunt la al treilea mandat, vă spun, nici măcar nu s-a intervenit cu un autogreder pe el" a spus, la rândul lui, viceprimarul comunei Măraşu, Marian Nistor.
Conducerea CJ Brăila recunoaşte că drumul în cauză este „cel mai dificil" din întreg judeţul, dar spune ca i-a venit rândul şi lui să intre în reparaţii capitale. „Este unul dintre cele mai dificile drumuri pe care le are acum judeţul. Proiectul este început cu câţiva ani în urma şi a fost reabilitat, până acum, doar jumătate. Anul acesta sper să încheiem partea a doua a acestui drum. Lucrările încep pe 18 mai. De asemenea, comunele Măraşu şi Frecăţei vor primi la finalul lunii mai sume importante de bani pentru amenajarea drumurilor comunale", a declarat preşedintele CJ Brăila, Viorel Mortu.
Şoferii care circulă zilnic pe acest drum sunt exasperaţi şi se plâng că la prima ploaie legătura rutieră spre cele două localitaţi devine impracticabilă. „Drumul e foarte rău. De ani de zile nu se mai poate circula. Am fărâmat câteva maşini. Bag câte 10 milioane de lei în maşina asta, la 3 luni. Am o maşină mai scumpă, dar nu pot să umblu cu ea pe aici. Drumul arată jalnic! Până la Ţăcău, de unde sunt eu, fac 3, 4 ore, de la bac. Păi e normal?", se întreabă Marius, un localnic aflat la volan. Dacă vara, pe drumul din Insula Mare a Brăilei se circula greu din cauza gropilor, iarna, traficul în zona devine imposibil, localităţile de aici fiind complet izolate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro