Mergi la conţinutul principal

Drumul Hoţilor asfaltat ca la carte, dar fără acostament

• diferenţa de nivel între carosabil şi marginea acestuia este de până la 20 de centimetri în anumite zone, aspect ce poate constitui un pericol pentru şoferii mai imprudenţi • Primăria ne-a explicat că partea de acostament nu a fost prevăzută în contractul de asfaltare şi că va fi rezolvată de echipa de lucru din cadrul SUPAGL

 

Aşa cum a promis Primăria, pe ruta din spatele Stadionului Municipal, fosta Şosea Naţională Veche, denumită de brăileni şi Drumul Hoţilor, s-a turnat un covor asfaltic nou în doar câteva zile. Acum, şoferii care vor să scurteze drumul dintre cartierul Obor şi cartierul Radu Negru o pot face în condiţii decente, fără a se mai teme de gropile uriaşe formate în carosabil, ce ajunseseră să pună în pericol roţile maşinilor. Problema a fost rezolvată în numai trei zile, de firma “Micatis” SRL, cea care are contract cu Primăria pentru întreţinerea şi repararea străzilor.

Reabilitarea a constat în turnarea unui nou strat de asfalt peste cel deja existent. În acest mod, carosabilul s-a înălţat cu câţiva centimetri, iar partea proastă este că nu s-a făcut şi un acostament pe marginea drumului, dintr-un strat de pietriş care să vină la nivel cu asfaltul. În momentul de faţă, carosabilul se sfârşeşte brusc, diferenţa de nivel de pe margine fiind de 15 - 20 cm în anumite zone, aspect care poate provoca accidente serioase dacă unor maşini le vor “fugi” roţile dincolo de asfalt, în cazul unor depăşiri mai forţate. Asta cu atât mai mult cu cât, de când carosabilul este neted ca-n palmă, mulţi şoferi apasă pedala de acceleraţie cu mult peste limita legală.

Reprezentanţii Primăriei spun că realizarea acostamentului nu a fost prevăzută în contractul cu “Micatis”, acest aspect urmând a fi rezolvat în perioada următoare. “Micatis s-a ocupat doar de asfaltare, n-a avut în contract şi partea de acostament. Această lucrare va fi făcută separat, de Divizia Drumuri din cadrul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare şi Gospodărire Locală”, ne-a informat viceprimarul Alexandru Jantea

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro