Mergi la conţinutul principal
Morţii din Colectiv, uitaţi de Justiţie

Dreptate pentru Andrei şi Loredana

• au trecut trei ani de la cea mai mare tragedie petrecută în România după 1990,  iar procesul celor vinovaţi de moartea a 64 de oameni bate pasul pe loc • Dorin Bucă, tatăl tânărului arhitect brăilean Andrei Bucă, unul dintre morţii din Colectiv, ne-a spus că i se pare dubios tot ce se întâmplă • “Acolo a fost ceva despre care nu se spune nimic oficial...”, consideră acesta • părinţii lui Andrei i-au făcut, sâmbătă, parastas fiului lor şi s-au bucurat că aproape toţi prietenii acestuia le-au fost alături • tatăl lui Andrei a devenit prieten bun cu tatăl Loredanei Dărescu, cealaltă victimă din Brăila • cele două familii urmăresc împreună derularea procesului din Justiţie, sperând că, până la urmă, se va face dreptate pentru moartea copiilor lor • astăzi, brăilenii sunt aşteptaţi pe platoul din Piaţa Independenţei, pentru a aprinde o lumânare în memoria lui Andrei şi a Loredanei

 

Astăzi se împlinesc trei ani de la cea mai mare tragedie petrecută pe teritoriul românesc după 1990. Incendiul care a răvăşit preţ de doar câteva zeci de secunde clubul bucureştean Colectiv, în seara zilei de 30 octombrie 2015, a ucis pe loc 27 de tineri, iar alţi 37 aveau să moară câteva zile mai târziu pe paturi de spital din ţară sau străinătate. În total, 64 dintre persoanele venite la un concert rock în acea incintă parcă blestemată aveau să-şi piardă viaţa. Alte zeci de victime au reuşit să scape de moarte după ce au îndurat chinuri groaznice luni de zile, până când tratamentele au început să îşi facă efectul. Între timp, rănile cumplite provocate de arsuri s-au transformat în cicatrici de care nu vor mai scăpa tot restul vieţii. Iar pe lângă imensa suferinţă fizică, toţi aceşti supravieţuitori trebuie să înfrunte zi de zi demonii unei traume fără sfârşit şi fără leac. 

Deocamdată, nimeni nu a plătit pentru imensa dramă de la Colectiv. În ciuda valului de indignare provocat  în rândul întregii societăţi, care avea să ducă la masive proteste stradale soldate cu căderea Guvernului Ponta, Justiţia nu a făcut dreptate nici până la ora actuală. Ancheta s-a derulat cu mare greutate, iar procesul a început abia în primăvara anului 2016, însă totul a trebuit reluat aproape de la zero în vara acestui an, după ce judecătorul din dosarul Colectiv a ieşit la pensie. După cum relata presa centrală la vremea respectivă, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, pe 24 iulie a.c., cererea de pensionare a magistratului Valeriu Mihai Terceanu de la Tribunalul Bucureşti, care judeca, printre altele, şi dosarul Colectiv.

Potrivit postului de ştiri Digi 24, această cauză a ajuns la Tribunalul Bucureşti după ce, în 5 aprilie a.c., Judecătoria Sectorului 4 a decis să reunească dosarul incendiului de la clubul Colectiv cu cel al fostului primar Cristian Popescu Piedone. Totodată, magistraţii au respins cererea urmaşilor celor decedaţi şi a răniţilor ca statul să fie parte în proces pentru plata despăgubirilor. Judecătorii au respins şi sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie ridicată de juristul Ministerului de Interne.

Judecătoria Sectorului 4 a început, în 7 februarie, judecarea pe fond a dosarului “Colectiv” în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă patronii clubului şi administratorii firmei care a pus artificiile în seara concertului din 30 octombrie 2015.

În dosarul “Colectiv” s-au constituit părţi civile 139 de persoane, 11 spitale şi cinci instituţii. Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 4 în 28 aprilie 2016, când a intrat în procedură de cameră preliminară. Procurorii Parchetului instanţei supreme i-au trimis în judecată pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patronii clubului Colectiv, pe Daniela Ioana Niţă şi Mihai Cristian Niţă, administratorii firmei Golden Ideas Fireworks Artists, care a instalat artificiile folosite în seară concertului din 30 octombrie 2015, şi pe pirotehnicianul Viorel Zaharia, care a fost prezent în club. Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în formă agravată şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă. În plus, Daniela Niţă este judecată şi pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.

De asemenea, SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL au fost trimise în judecată pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, în formă agravată.

Procurorii continuă cercetările, într-un dosar disjuns, faţă de artificierul Marian Moise, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală. Marian Moise a fost trimis de firma Golden Ideas Fireworks Artists să pună artificiile în clubul Colectiv, la concertul trupei Goodbye to Gravity. Ancheta în cazul lui Moise a început mai târziu, pentru că acesta a fost rănit în urma incendiului.

Dosarul fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost instrumentat de procurorii DNA, care în 5 mai 2016 l-au trimis în judecată pe fostul edil, alături de alţi trei funcţionari din primărie, sub acuzaţia de abuz în serviciu, mai informează Digi 24. Cei patru sunt acuzaţi că au eliberat acordurile şi autorizaţiile de funcţionare pentru clubul Colectiv, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la securitatea la incendiu. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 5 mai 2016, iar în data de 14 octombrie a aceluiaşi an instanţa a decis că procesul poate să înceapă şi că rechizitoriul a fost corect întocmit.

Un al treilea dosar deschis după incendiul din clubul Colectiv este cel în care sunt judecaţi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

În 28 octombrie 2016, procurorii militari din DNA i-au trimis în judecată pe Antonina Radu şi George Petrică Matei, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, pentru abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, pentru că au făcut verificări în clubul Colectiv fără a lua măsuri.

În această cauză s-au constituit părţi civile 248 de persoane, care au formulat pretenţii civile ce se ridică la 212.474.000 euro şi 51.240.315,8 lei.

Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul “Mantras of War”. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

În urma incendiului şi-au pierdut viaţa 64 de tineri, printre victime numărându-se fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.

 

“E ceva dubios, ceva ce nu se spune oficial!”

Doi tineri brăileni au murit în urma incendiului de la Colectiv. Arhitectul Andrei Bucă, 29 ani, se numără printre victimele care au fost găsite fără viaţă în incinta clubului, iar Loredana Dărescu, tot 29 de ani, angajată a unei companii multinaţionale, a pierdut lupta cu rănile cumplite după două săptămâni de agonie prin spitalele din Bucureşti. Chiar dacă a fost trimisă la un spital din Germania, medicii de acolo n-au mai putut face nimic. Tânăra avea arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului şi căile aeriene distruse de aerul încins şi nu a putut să lupte până la capăt.

Indignat de felul cum procesul celor vinovaţi bate pasul pe loc, Dorin Bucă, tatăl lui Andrei, rămâne convins că incendiul din clubul Colectiv a avut alte cauze decât cele recunoscute oficial. “Puterea de distrugere a acelui foc, ce s-a manifestat pe durata a doar 100 de secunde, este imposibil de înţeles, dacă nu se ia în calcul faptul că a fost stimulat cu ceva. A fost ceva în neregulă acolo, ceva care nu se spune... Eu, în sinea mea, continui să vorbesc cu Andrei şi parcă simt că şi el îmi comunică acelaşi lucru, că e ceva necurat... Cu procesul suntem în aceeaşi situaţie ca în urmă cu doi ani, nu s-a înaintat deloc. Nu ştiu dacă s-a reluat totul chiar de la zero, după pensionarea acelui judecător, însă e greu de înţeles de ce şi la ora actuală, după atâtea anchete, încă se mai cer probe, explicaţii, expertize!”, ne-a spus Dorin Bucă.

Dezamăgiţi de felul cum se face Justiţie în România, părinţii lui Andrei au, totuşi, o mângâiere: prietenii fiului lor încă le sunt alături, participând la toate pomenirile făcute de familie. “Gaşca” a fost prezentă în luna iulie, când Andrei şi-ar fi serbat ziua de naştere. Părinţii au organizat o ieşire pe Dunăre cu nava Borcea, aşa cum fiul lor obişnuia să procedeze de ziua lui. După cum v-am mai informat, Dorin Bucă este directorul Şantierului Naval Cernavodă, iar în această calitate s-a ocupat de restaurarea vaporului cu zbaturi Borcea, nava de patrimoniu din dotarea Inspectoratului Şcolar Brăila. Pasionat de lucrurile bine făcute, nu doar în domeniul arhitecturii în care era specializat ci în general, Andrei s-a implicat în procesul de restaurare a unor nave, printre care şi Borcea, ajutându-şi tatăl cu câte o idee deosebită. “El avea această concepţie, că atunci când faci un lucru trebuie să aibă ceva aparte, ceva în plus faţă de alte lucruri, pentru că altfel e condamnat să nu existe. La fiecare proiect, la fiecare lucrare, am în minte această idee a lui Andrei şi încerc să o pun în practică. De exemplu, în vara aceasta am conceput şi realizat o ladă frigorifică pentru nava Borcea, pentru că era nevoie de o astfel de dotare la bord. E ceva deosebit faţă de ce se găseşte la ora actuală pe piaţă, atât în ceea ce priveşte materialele folosite cât şi al aspectului retro. Andrei mi-a fost tot timpul alături, sufleteşte şi mental, cât am lucrat la această ladă frigorifică, pe care am donat-o pentru nava Borcea, în amintirea lui”, ne-a mărturisit Dorin Bucă.

Sâmbătă, 27 octombrie, prietenii lui Andrei s-au adunat din nou acasă la părinţii lui, pentru a participa la parastasul de trei ani. “Le mulţumim mult pentru că ne-au fost alături, din nou, cu toţii. Au lipsit doar doi dintre prietenii lui, unul care s-a mutat între timp la Bruxelles, iar zilele acestea soţia sa trebuie să nască, şi unul care are o problemă de sănătate. În rest, au fost toţi, iar casa ne-a fost din nou plină, ca atunci când Andrei venea cu toată gaşca să asculte Phoenix, să stea la discuţii şi să bea o bere”, ne-a spus Dorin Bucă.

 

Sora pe care Andrei nu a apucat să o cunoască seamănă leit cu el

După cum se ştie, la circa un an şi jumătate după ce au cunoscut durerea fără margini a pierderii unicului lor fiu, părinţii lui Andrei au trăit o adevărată minune. Neîmpăcaţi cu gândul că au rămas singuri pe lume, cei doi soţi au decis să mai facă un copil şi, deşi amândoi sunt trecuţi de 50 de ani, dorinţa li s-a împlinit în primăvara anului trecut, chiar în perioada marii sărbătorii a Paştelui creştin, când Marcela Bucă a născut o fetiţă perfect sănătoasă. I-au dat numele Andreea Gabriela, iar odată cu venirea ei pe lume cei doi părinţi au din nou un motiv să înfrunte realităţile vieţii de zi cu zi. “Fetiţa noastră este o copie fidelă a lui Andrei. Pe zi ce trece, seamănă din ce în ce mai mult cu el, la ochi, la păr, la tot, parcă ar fi gemeni... E isteaţă foc şi deja înţelege o mulţime de lucruri, iar la comportament îi calcă pe urmă lui Andrei, ba chiar sunt semne că o să fie mai temperamentală decât el”, ne-a spus, cu emoţie în glas, Dorin Bucă.

În prezent, tatăl lui Andrei face parte din «Colectiv GTG 3010», una dintre asociaţiile de părinţi care încearcă să îşi găsească dreptatea în Justiţie. El urmăreşte constant mersul procesului şi îi ţine la curent şi pe membrii familiei Loredanei Dărescu, care nu au posibilitatea să ajungă la fiecare termen din Bucureşti. De altfel, după cum v-am mai informat, tragedia pierderii celor doi tineri a apropiat foarte mult cele două familii brăilene. Din postura de director al Şantierului Naval Cernavodă, Dorin Bucă i-a oferit un loc de muncă tatălui Loredanei, iar acum este foarte apropiat de acesta. “Pot spune că suntem doi prieteni, uniţi nu doar de suferinţa pierderii copiilor noştri, dar şi de activitatea de la locul de muncă”, ne-a mărturisit tatăl lui Andrei.

 

Astăzi se vor aprinde lumânări, în memoria lui Andrei şi a Loredanei

Din păcate, în afară de durerea fără margini a celor două familii care şi-au pierdut copiii, puţine lucruri mai amintesc în Brăila de tragedia de acum trei ani. Doar o poză ştearsă de timp, a lui Andrei Bucă, încă mai poate fi văzută la crucea din faţa Palatului Administrativ. Încet, uitarea se aşterne peste uriaşa dramă, cu toate că, în noiembrie 2015, la câteva zile după producerea nenorocirii, autorităţile brăilene au decis să le aducă un omagiu victimelor, prin plantarea unor copaci pe faleză. Cei 55 de platani plantaţi lângă scena de la Esplanadă, devin din ce în ce mai înalţi şi viguroşi, aşa cum ar trebui să rămână în conştiinţa tuturor românilor tragedia de atunci şi cauzele care au provocat-o. Din păcate, nici până la ora actuală, nu s-a pus nicio inscripţie care să amintească peste ani ce este cu acei copaci acolo şi ce simbolizează ei.

În ciuda acestei indolenţe a autorităţilor, câţiva brăileni vor să rememoreze astăzi în stradă cei trei ani scurşi de la cumplita tragedie din 2015. Astfel, asociaţia RO100 Brăila Noastră a făcut apel, prin intermediul reţelelor de socializare, către cei cărora le pasă, să iasă în această seară pe platoul din Piaţa Independenţei, unde se vor aprinde lumânări în memoria lui Andrei Bucă şi a Loredanei Dărescu. Se va pleca apoi, într-un marş al tăcerii, către casa părinţilor lui Andrei, aşa cum se proceda în timpul masivelor proteste din urmă cu trei ani, când locuinţa tânărului arhitect devenise un adevărat loc de pelerinaj, unde brăilenii se adunau seară de seară pentru a-şi striga indignarea împotriva Guvernelor corupte care au provocat tot ce e mai rău în ţara asta, inclusiv nenorocirea de la Colectiv.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro