Mergi la conţinutul principal

Dramă pasională la azilul de bătrâni

Un bătrân de la Căminul de Pensionari din Lacu Sărat a încercat să-i taie gâtul soţiei, după care şi-a înfipt cuţitul în inimă. Drama pasională care a zguduit sâmbătă dimineaţă comunitatea liniştită a azilului s-a terminat într-o baltă de sânge. Cei doi soţi au ajuns la spital rămânând internaţi pentru mai multe zile, iar poliţiştii, sesizaţi de personalul medical, au demarat cercetările pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul. Orbit de gelozie, Alexandru Oprea, în vârstă de 72 de ani, a dat buzna în camera unde locuia soţia sa, Maria Bogdan, de 71 de ani şi a încercat să se răzbune pentru că îndrăznise să stea de vorbă cu un alt bărbat. Deşi căsătoriţi legitim, bătrânii locuiau de ceva vreme în camere separate, deoarece "dragostea cu năbădăi" ducea frecvent la acte de violenţă, ceea ce a determinat conducerea aşezământului să-i despartă pe cei doi. În dimineaţa zilei de 1 august, în jurul orei 8.30, soţii s-au întâlnit, ca de obicei, pentru a merge împreună la sala de mese.

03baba1 Pe drum, bătrâna a purtat o scurtă discuţie cu unul dintre vecini, ceea ce l-a înfuriat pe Alexandru Oprea. Sătulă de scenele de gelozie pe care i le făcea soţul, Maria Bogdan a refuzat invitaţia lui de a bea o cafea împreună şi a preferat să meargă în camera ei. "Sâmbătă dimineaţă, colega mea de apartament plecase la mănăstirea Lacu Sărat. Am fost la masă împreună cu el, m-am întâlnit cu un vecin care m-a salutat, am stat puţin de vorbă. El s-a enervat, s-a dus pe hol, s-a înroşit, s-a întors cu spatele. Mi-am dat seama că s-a supărat. Am stat la masă şi nu a vorbit deloc cu mine. Am plecat apoi la lift amândoi şi el a zis că vrea cafea, să mergem în cameră la mine. Eu am zis că nu mai beau, pentru că îmi face rău. I-am spus că sunt sătulă de el, apoi a plecat. Am intrat în cameră şi am încuiat uşa, dar îmi trebuia cheiţa de la vestiar, pe care o aveam prinsă pe acelaşi inel cu cheia de la uşă. Am deschis puţin uşa pentru a scoate cheile. El a mai venit o dată şi a verificat uşa, a văzut că e închisă, apoi a venit iar, chiar când am deschis eu uşa, şi a intrat peste mine. M-a trântit în pat, m-a apucat de gât, a vrut să îmi taie beregata. Cuţitul nu ştiu de unde îl avea, era cu lamă mare, nu era de la noi de la bucătărie. Eu am diabet, am pierdut mult sânge, puteam să mor. El a fugit după ce m-a lovit cu cuţitul. Când am văzut că ţâşneşte sângele, am sunat la cabinetul medical şi am spus că am fost tăiată, iar fetele au chemat Salvarea", povesteşte bătrâna tragedia prin care a trecut. Maria Bogdan a rămas internată la Secţia ORL, având diagnosticul "plagă tăiată în regiunea cervicală anterioară, prin agresiune", iar Alexandru Oprea este internat la Secţia Chirurgie Toracică, cu diagnosticul "plagă înjunghiată în regiunea precordială, prin autoagresiune".

03baba2"A fost o crimă premeditată, din gelozie. Nu îl iert"

Ceea ce începuse în urmă cu un an ca o idilă la vârsta a treia şi s-a concretizat cu o căsnicie, a sfârşit dramatic. Maria Bogdan, fost medic veterinar, a rămas văduvă în urmă cu 5 ani şi, neavând copii, a ajuns la Căminul pentru vârstnici "Lacu Sărat", considerat un aşezământ de lux, deşi are o pensie de numai 5 milioane de lei. Aici l-a cunoscut pe Alexandru Oprea şi a fost cucerită de firea lui veselă, care nu prevestea nimic din ce avea să se întâmple, dar şi de... pensia bătrânului, de aproape 8 milioane lei, după ce o viaţă a lucrat ca forjor la "Progresul". "M-am căsătorit cu el, am zis că am şi eu nevoie de ajutor, dacă mi-a murit soţul şi sunt şi bolnavă. La început a fost bine, râdeam, glumeam, apoi am văzut cum era", îşi aminteşte Maria Bogdan. Cu timpul, bătrâna şi-a dat seama că cel de care îşi legase destinul nu era omul pe care îl crezuse, iar scenele de scandal dintre soţi, care se terminau cu agresiuni, au devenit tot mai frecvente. De aceea, au fost mutaţi din garsoniera care le fusese repartizată după căsătorie, în camere separate, însă continuau să menţină "călduţă" relaţia dintre ei, prin crearea de momente petrecute împreună. "Cearta a fost de când eram în garsonieră. Mă bătea mereu. De 10 luni m-am cunoscut cu el, mă bătea, mă trântea în pat şi îmi sucea piciorul. Doamna directoare a decis să ne despartă. Ne-am mutat în camere separate, dar vorbeam, ne întâlneam. Dar dacă mergeam la masă, eu nu aveam voie să răspund la salut unei femei sau unui bărbat, era foarte gelos", povesteşte femeia. Varianta soţului este însă diferită, bărbatul punând pe seama patimei pentru băutură a soţiei acele "accidente casnice", care necesitau îngrijiri medicale. "D-na Maria are probleme cu băutura, le are bine cu băutul. Când a venit la cămin adusese mai multe bidoane cu vişinată. De Paştele Blajinilor ea a spălat ceva, a luat un lighean şi a căzut, a alunecat şi s-a lovit rău la picior, dar a aruncat vina pe mine. Directoarea de la cămin a decis să ne despartă. Ne-am dus la ea şi ne-a zis că nu ne mai dă garsoniera. Dacă ne dădea camera înapoi nu se întâmpla asta, nu ne certam când eram împreună", susţine Alexandru Oprea. Bătrânul regretă că şi-a înjunghiat soţia, orbit de gelozie, dar după ce va ieşi din spital, va trebui să dea socoteală în faţa anchetatorilor, pentru fapta săvârşită. "Ne-am luat la ceartă, cuţitul era în cameră, tot ea îl adusese de la bucătărie. Nici nu mai ştiu unde am lovit-o, nu mai vedeam, undeva în zona gâtului. Apoi m-am înjunghiat în inimă, voiam să mor", a spus Alexandru Oprea. Şi soţia sa aşteaptă ca oamenii legii să-şi facă datoria şi este hotărâtă să nu-l ierte pe cel care i-a făcut bătrâneţea un coşmar. "Am înţeles că el a făcut şi puşcărie, dar nu ştiu sigur. Are 5 copii şi nu vorbeşte cu niciunul, a vrut să îi otrăvească, mi-a spus o noră de-a lui. Oricum, nu îl iert, poliţia să îşi facă datoria, am dat declaraţii, urmează să îmi scot certificat medico-legal. A fost o crimă premeditată, din gelozie. Nu îl iert", a spus Maria Bogdan.

Nimeni din conducerea Căminului Lacu Sărat nu a putut fi contactat ieri pentru a afla măsurile ce vor fi luate în acest caz.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro