Mergi la conţinutul principal

Dragomir critică liberalii pentru modul în care au solicitat aprobări la mitingul pro-moţiune

• primarul Marian Dragomir s-a arătat deranjat de acuzaţiile PNL-iştilor privind boicotul său asupra mitingului ce a avut loc la începutul săptămânii şi care viza promovarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului PSD • edilul-şef a prezentat într-o conferinţă de presă documentele depuse de liberali chiar în ziua mitingului, prin care au cerut aprobări de la Primărie, acuzându-i la rândul său că nu ştiu să formuleze astfel de solicitări, în ciuda experienţei administrative pe care o au

 

După ce a fost acuzat de liberalii brăileni că le-a sabotat mitingul de la Brăila pentru promovarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului PSD-ALDE, primarul Marian Dragomir a venit la rândul său cu o serie de critici dure. Acesta susţine că nu a ştiut nimic despre faptul că PNL-iştii au avut sau nu acces la reţeaua electrică a palatului administrativ în momentul mitingului, însă a ţinut să precizeze că niciodată nu i-a fost solicitat acest lucru, oficial. Mai mult, edilul-şef a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă, solicitările depuse pe 20 noiembrie de liberali, pentru aprobarea mitingului, ce a avut loc în aceeaşi zi, atrăgând atenţia asupra faptului că documentele iniţiale din partea PNL au fost incomplete.

“Eu credeam că le trebuie altceva, nu curent. Nu ştiu. Am văzut nişte personaje mai ciudate la miting şi mă gândeam că se puteau încălzi cu altceva decât cu energie electrică. Nu sunt răutăcios, sunt doar glumeţ, astăzi. Dar, pe cuvântul meu, nu ştiu nimic despre povestea cu energia electrică. Însă o să vă spun altceva. Deşi mi-e şi jenă să vorbesc uneori despre liberali, i-am prins încă o dată cu minciuna. Este o certitudine că un lider al liberalilor - eu bănuiesc că nu toţi -, minte din ce în ce mai mult. Şi vă prezint documentele. Sunt cererile lor şi corespondenţa pe care am făcut-o cu ei. În data de 20 noiembrie ne solicită să organizeze un miting pentru aceeaşi zi, în intervalul 17:30 - 19:00. Repet. Ne-au solicitat în aceeaşi zi... ca să nu avem discuţii că cineva de la Primăria Municipiului Brăila îi boicotează pe liberali să îşi organizeze mitingul şi să îi victimizăm în mod fals. Aşa că le-am solicitat să îşi completeze aceste documente care nu prevedeau toate condiţiile legale. Le-am trimis o adresă tot în data de 20 noiembrie prin care le-am solicitat să ne comunice locul desfăşurării mitingului - pentru că nu scria -, traseul de acces şi conform legii, semnul distinctiv al persoanelor care sunt desemnate pentru a asigura ordinea la miting. Dimpotrivă. I-am ajutat să depună o documentaţie completă”, a declarat Dragomir.

Dovadă că şi-au recunoscut greşeala, susţine primarul, constă în faptul că PNL-iştii au transmis ulterior datele solicitate astfel că şi-au primit avizul fără probleme. Dragomir a mai adăugat că în momentul mitingului PNL de luni, nici măcar nu se afla în Primărie, astfel că nu a avut nicio idee că aceştia au sau nu curent electric la dispoziţie.

“Pe cuvântul meu că nu am avut niciun fel de implicare şi nici nu am vrut să mă interesez, scârbit de faptul că mint de fiecare dată. Şi da, poate că nu au avut curent, dar nu e vina mea, nu aprind eu iluminatul aici. El se aprinde în mod automat. (...) Eu v-am demonstrat acum că nici după atâta timp nu ştiu să facă o adresă. Nu ştiu pentru ce au luat unii bani atâţia ani de zile lucrând în administraţia publică!”, a mai completat Dragomir, ironic, făcând aluzie la activitatea fostului viceprimar Alexandru Dănăilă.

Reamintim că, după mitingul de luni din faţa Palatului Administrativ, liberalii brăileni s-au plâns că administraţia locală nu le-a permis accesul să se racordeze la reţeaua electrică a clădirii, pentru a da citire la microfon moţiunii de cenzură împotriva Guvernului PSD - ALDE, deşi le-a fost promis acest lucru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro