Mergi la conţinutul principal

Dragomir şi Chiriac, neimpresionaţi de acuzaţiile lui Cîrligea privind neregulile de la licitaţii

• primarul Marian Dragomir şi preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, au comentat, recent, acuzaţiile aduse de liberalul Florin Cîrligea privind modul în care s-au făcut licitaţii publice, astfel încât să fie favorizate doar „firmele de casă” ale PSD • cei doi lideri ai administraţiei susţin că firmele evită licitaţiile în judeţul nostru din alte motive şi că nu se pune problema de astfel de situaţii, deoarece procedurile sunt cât se poate de transparente

 

Cei doi şefi ai administraţiei brăilene, primarul Marian Dragomir şi preşedintele CJ Francisk Chiriac, s-au arătat uşor deranjaţi de declaraţiile „uşor libertine” ale consilierului judeţean PNL Florin Cîrligea privind modul în care s-au făcut până nu demult licitaţiile publice în judeţul nostru. Reamintim că, liberalul a vorbit, recent, despre acest aspect, plecând de la problemele întâmpinate de Primăria Municipiului în privinţa atragerii de investitori, chiar şi pentru un lucru banal aşa cum este amenajarea unor spaţii de fitness în parc. Afaceristul brăilean a ţinut să sublinieze că din discuţiile pe care le-a avut cu patronii de firme, toată lumea se fereşte să participe la licitaţii în judeţul nostru, deoarece a intrat deja în folclor faptul că acestea sunt „cu dedicaţie”. Deşi a evitat să afirme dacă astfel de lucruri încă se mai practică în cazul noii administraţii, Cîrligea s-a arătat convins că toate problemele apărute în trecut, în special la recepţia lucărilor, încă ţin investitorii la o distanţă considerabilă de zona noastră.

„Se ştie că Primăria vrea să facă acele parcuri, locuri pentru desfăşurarea activităţii de fitness în aer liber. Şi ne chinuim de ceva vreme. Am văzut o declaraţie în care se spune că firmele din vestul ţării nu vor să participe la licitaţii la Brăila. Vreau să vă spun ceva din experienţă proprie. Eu nu am societate pentru construcţii sau altceva, dar am cunoştinţe în domeniu. Brăila este ciumată din punct de vedere al participării la licitaţii. În momentul în care firmele au venit la licitaţie au constatat că erau cu dedicaţie şi oamenii au pierdut timp, bani şi resurse de pomană”, afirma Cîrligea, cu precizarea că nu doar licitaţiile în sine sunt problematice, ci şi modul în care se face ulterior recepţia lucrărilor, în cazul în care câştigătorul se întâmplă să nu fie pe placul PSD-iştilor.

Ei bine, primarul Marian Dragomir susţine că nici nu se pune problema de aşa ceva şi că, dacă la unele licitaţii firmele nu se înghesuie prea mult, de vină ar fi de fapt modul în care aceştia îşi fac propriile calcule.

„Eu la acuzaţiile acestea nefondate nu pot să răspund. Cu atât mai mult cu cât unii dintre ei (n.r. - liberali) au lucrat în administraţie şi chiar au organizat licitaţii. Nu ar trebui să uite acest lucru. În ceea ce priveşte licitaţiile organizate în prezent, eu pot să vă asigur de totală transparenţă. Nu mai spun că unele licitaţii a trebuit să fie reluate, iar abia mai apoi s-au atribuit, sau au fost situaţii când licitaţiile s-au reluat de mai multe ori, la fel cum unele sunt în curs şi astăzi. De aici rezultă foarte clar că nu au fost dedicate pentru nimeni. Să nu scăpăm din vedere şi faptul că unul dintre motivele pentru care nu prea se vine la licitaţii poate fi şi cel al câştigului pe care societăţile îl estimează. De exemplu: la căsuţele din lemn (n.r. - în care municipalitatea vrea să aranjeze spaţii de vânzare în cadrul evenimentelor din oraş), la prima licitaţie nu a venit nimeni. La a doua licitaţie au venit două societăţi. Niciuna din Brăila şi s-a adjudecat. La parcurile pentru fitness am scos de patru ori la lictaţie şi nu a venit nimeni. Probabil că o marjă a câştigului de 20% este mică pentru unele societăţi, care poate doresc mai mult”, a declarat Dragomir.

 

Chiriac îl invită pe Cîrligea să facă plângeri la organele abilitate dacă are cazuri concrete

La rândul său, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, susţine că cel mai potrivit ar fi ca Florin Cîrligea să meargă la organele statului şi să facă aceste acuzaţii şi nu în presă. Asta, dacă într-adevăr are ce sesiza.

„Acei oameni care cred că s-au făcut licitaţii cu dedicaţie, îi rog frumos să anunţe organele statului. Dacă au astfel de informaţii. Dacă fac astfel de declaraţii în spaţiul public... Dacă mai ştiu ei alte firme sau dacă ştiu astfel de cazuri îi rog să anunţe. Avem instituţii ale statului specializate. Şi eu şi domnul primar am vorbit despre transparenţă totală, chiar în diversele conferinţe de presă, în diversele întâlniri cu oameni de afaceri le-am spus că toate licitaţiile sunt publice şi că îi aşteptăm cu mare drag la Consiliul Judeţean. Nicio licitaţie nu va fi adjudecată către cineva anume. Unii au spus că vin, alţii au spus că nu. Fiecare îşi face bussiness-ul cum consideră”, a afirmat Chiriac.

Sursa citată a mai adăugat că nu s-a implicat personal la scrierea vreunui caiet de sarcini, tocmai pentru a nu fi suspectat de astfel de lucruri.

„Pe mine mă interesează obiectul de investiţii. Efectiv. Avem de făcut ceva. O lucrare. Le spun: faceţi caietul de sarcini! Aduceţi la aprobat! Punem bani în buget. Urcaţi-l pe SEAP! Eu vreau doar atât: calitate - preţ. Tocmai de asta am spus aparatului tehnic că îmi doresc ca la partea de garanţie a lucrărilor să marjăm mai mult. Pentru că automat o garanţie mai mare îl determină pe constructor să îţi facă o lucrare de mai bună calitate. Atunci lucrurile vor intra într-o normalitate. Şi nu vor mai veni cu preţul cel mai jos, ci vor veni cu preţul corect”, a conchis preşedintele CJ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro