Mergi la conţinutul principal

Dragobetele sărută fetele

* tradiţia românească sărbătorită, astăzi, la Centrul de Creaţie şi în alte instituţii brăilene

 

 

 

Astăzi, 24 februarie, este Dragobetele, o sărbătoare tradiţională românească pentru îndrăgostiţi, cunoscută mai ales şi ca ziua în care păsările se logodesc şi anunţă începutul primăverii.

Se spune că păsările încep să-şi construiască astăzi cuiburile şi să se împerecheze. În această zi, considerată prima zi de primăvară, băieţii şi fetele adună flori şi cântă împreună. Se spune că toţi cei care iau parte la obiceiurile de Dragobete ar trebui să fie protejaţi de boală, în special de febră, pentru restul anului. Dacă vremea permite, fetele şi băieţii culeg ghiocei sau alte plante de primăvară timpurie pentru persoana pe care o curtează. În România, Dragobetele este cunoscut ca o zi pentru îndrăgostiţi, iar obiceiurile diferă de la o zonă la alta.

La ţară, exista o tradiţie veche cu fetele şi băieţii care mergeau în pădure la cules de flori, iar când se întorceau acasă, se spune că băieţii alergau după fete să le sărute şi, dacă fetei i-a plăcut băiatul, îl lăsa să o sărute. De aceea, există o vorbă care are mult sens în privinţa asta - Dragobetele sărută fetele .

Pentru a marca această sărbătoare a iubirii, astăzi se desfăşoară mai multe evenimente culturale, prin care tinerii de toate vârstele se bucură de sărbătoarea românească a iubirii şi a începutului de primăvară.

La Brăila, astăzi, de la ora 18.00, la Centrul de Creaţie - Sala ProArte, va avea loc un program artistic cu publicul, în care vor evolua artişti îndrăgiţi, dar şi membrii Atelierului de revitalizare a patrimoniului imaterial JOCUL, din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.

La Secţia de Etnografie a Muzeului Brăilei, s-a deschis expoziţia IUBIM TRADIŢIILE, prin care sunt reliefate cele mai importante activităţi desfăşurate de români şi în special de către locuitorii zonei noastre, în Ziua de Dragobete. Astfel de manifestări au loc şi în alte instituţii culturale din municipiu şi judeţ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro